Antena 3 CNN Politică Geoană: Boc, "o ghiulea politică" atârnată de Traian Băsescu

Geoană: Boc, "o ghiulea politică" atârnată de Traian Băsescu

Geoană: Boc, "o ghiulea politică" atârnată de Traian Băsescu
Sursa foto: Mircea Geoanã
13 Oct 2009   •   12:32

Premierul Boc este "o ghiulea politică" atârnată de piciorul preşedintelui Traian Băsescu, în preajma alegerilor prezidenţiale, a susţinut marţi, liderul PSD, Mircea Geoană, înainte de a cere parlamentarilor Opoziţiei să voteze moţiunea de cenzură şi să demită Guvernul Boc 2, catalogat drept "nelegitim, incompetent economic şi pus pe furat".
"Emil Boc, în fruntea Guvernului, este o ghiulea pentru Traian Băsescu. Nu ştiu cât atârnă, dar este o ghiulea politică", a susţinut Geoană.
Liderul PSD a acuzat Guvernul Boc 2 că a dat dovadă de "tupeu politic" deoarece nu s-a prezentat, imediat după "ruptura" de PSD, în faţa Parlamentului, pentrua valida noul Guvern, cu altă componenţă decât cel votat acum 9 luni.

În opinia preşedintelui social-democrat, România are în acest moment "cea mai proastă echipă de guvernanţă economică din ultimii 20 de ani", vina trecerii de la plus 8% creştere economică la minus 8% aparţinând echipei de guvernare.

Geoană a criticat PDL că a acceptat foarte greu, în negocierile cu PSD, ca punctul de pensie să fie de 45% din salariul mediu brut pe economie şi a susţinut că, dacă PSD nu s-ar fi opus, forma iniţială a acordului cu FMI ar fi prevăzut concedierea a 20% dintre angajaţii sectorului bugetar în primele şase luni ale anului viitor.

Geoană a pus sub semnul întrebării şi sursa banilor pe care Guvernul i-a scos pentru plata pensiilor şi salariilor imediat după plecarea PSD de la Guvernare. "Cum, din borseta doamnei Udrea au apărut sute de milioane de Euro? De unde această impostură economică şi bugetar?", a afirmat Geoană.

El a comparat actuala guvernare cu regimul comunist, apreciind că niciodată din 1947 până în prezent nu s-a mai procedat la "mătrăşirea" în 12 ore a administraţiei publice şi înlocuirea celor daţi afară cu "căpuşe"? care vor să facă bani pentru campania electorală.

Antena3.ro

×
Parteneri
Român arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei
x close