Antena 3 CNN Politică Ilie Bolojan, despre PNRR: "Am semnat contracte cu 20 de miliarde de euro suplimentar. Finanţarea tuturor proiectelor nu e posibilă"

Ilie Bolojan, despre PNRR: "Am semnat contracte cu 20 de miliarde de euro suplimentar. Finanţarea tuturor proiectelor nu e posibilă"

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 12:36 12 Dec 2025 Modificat la 12:36 12 Dec 2025
premierul romaniei ilie bolojan
"Am avut peste 28 de miliarde de euro din PNRR pe fonduri europene și am semnat contracte de 47 de miliarde de euro", a spus Bolojan. Foto: Agerpres

Premieru României, Ilie Bolojan, a spus vineri că România a semnat contracte de 47 de miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură, chiar dacă s-au avut aproximativ "28 de miliarde de euro din PNRR pe fonduri europene". El a subliniat, într-o conferinţă de presă, că "nu este posibilă finanţarea tuturor în contextul de constrângere bugetar actual". "E important ca lucrările începute să aibă finanțare", a spus el.

"Orice lucrare care se termină la timp, care își respectă finanțarea, este un câștig. Orice lucrare întârziată înseamnă pierderi directe și indirecte, iar unul dintre elementele importante de acum și până în toamna anului viitor este accesarea celor 10 miliarde de euro din PNRR. Unul dintre proiectele pe care le-am discutat cu Mircea Mălan (N.r. - Preşedintele CJ Oradea) este urgentarea unui proiect important derulat pe arii protejate, în așa fel încât să-l terminăm. Deblocarea oricăror întârzieri, avizări, a proiectelor finanțate din fonduri europene e importantă.

Sunt răspunderi contractuale, pe care trebuie să le urmărim: dacă sunt din culpa constructorilor, trebuie să fie penalizați; dacă sunt datorită beneficiarilor, tot trebuie să răspundă pentru buna funcționare a instituțiilor", a spus el.

Bolojan a subliniat că România a semnat contracte cu 20 de miliarde de euro mai mult decât puteam primi din PNRR.

"Am avut peste 28 de miliarde de euro din PNRR pe fonduri europene și am semnat contracte de 47 de miliarde de euro. Peste 20 de miliarde de euro suplimentar, ceea ce face ca finanțarea tuturor să nu fie posibile în actualul context.

Am convenit cu Ministerul Transporturilor ca toate lucrările care nu sunt astăzi începute să înceapă după finalul lui 2026, fiind un an de constrângeri importante, și e important ca lucrările începute să aibă finanțare. Tot spațiul României e ocupat de lucrări începute care, şi ele trebuie eșalonate în funcţie de prioritate", a subliniat el.

Premierul a adăugat faptul că, în urma unor discuţii cu conducerea CNAIR, există "o intenție a constructorilor să înceapă lucrările pe cheltuiala lor mai repede".

"Înțeleg, din discuțiile pe care le-am avut cu conducerea CNAIR, că există o intenție a constructorilor să înceapă lucrările pe cheltuiala lor mai repede. Dacă se ajunge la o înțelegere, putem găsi o formulă prin care lucrările să înceapă în 2026, dar nu avem posibilitatea să facem plăți atunci.

Dar dacă se găsește acest aranjament, cu cât lucrările încep și se termină mai repede, cu atât este un câștig și pentru cheltuieli: nu mai actualizăm cheltuieli, nu mai indexăm sume deja începute, dar și pentru oamenii care folosesc infrastructura", a adăugat Bolojan.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close