Premierul demis al României, Ilie Bolojan, a vorbit luni, la ședința PNL, despre faptul că România va pierde 770 de milioane de euro dacă Legea salarizării nu va fi adoptată. „Proiectul în forma în care este acum este maximul posibil, ceea ce poate fi suportat de economia României”, a afirmat Bolojan, subliniind că, „începând cu data de 1 ianuarie, va fi inevitabil făcută o indexare a fondului de salarii, care va consuma oricum anvelopa pe care o avem”.
„S-a constatat că există foarte multe solicitări de clarificări, lucruri care nu fuseseră clarificate. Primul proiect de lege, ca atare, lucrându-se în baza discuțiilor care au avut loc, a ajuns la o formulă maximală, în care anvelopa de creștere a fost ridicată la 12,1 miliarde, valoare care a fost comunicată Comisiei Europene și acceptată de principiu de Comisie, cu solicitarea de a lua măsuri compensatorii pentru creșterea veniturilor sau reducerea de cheltuieli, în așa fel încât, per ansamblu, și anul viitor, echilibrele bugetare să fie menținute.
În baza acestei noi anvelope a avut loc, săptămâna trecută, o rundă de discuții la Palatul Cotroceni între reprezentanții partidelor politice. Înțeleg că mâine, la prânz, va fi o nouă rundă de discuții pentru a se vedea dacă se ajunge la o formulă finală. Dacă se va ajunge la o formulă finală, este foarte bine. Dacă nu, din punctul nostru de vedere, proiectul în forma în care este acum este maximul posibil, ceea ce poate fi suportat de economia României și ceea ce poate fi acceptat de Comisia Europeană, astfel încât acest jalon să fie considerat îndeplinit.
Noi, dacă se ajunge la o soluție de comun acord, ceea ce ar fi cel mai bun lucru și ar însemna o depunere de către mai mulți parlamentari de la partidele politice, vom avea o șansă mai mare ca legea să fie adoptată”, a spus Bolojan.
El a adăugat faptul că „nu putem depăși cheltuielile de salarii peste ponderea pe care o avem astăzi din PIB”.
„Guvernul, prin miniștrii care sunt și parlamentari, va depune proiectul de lege în forma în care a fost elaborat, pe baza discuțiilor pe care le-am avut cu sindicatele. Am avut și o întâlnire la sediul PNL cu sindicatele pe această temă. Deci, fiind nu o formă perfectă, ca să ne înțelegem foarte bine, și fiind maximul posibil în condițiile date, acest proiect de lege ar putea fi depus la mijlocul acestei săptămâni, miercuri sau joi, cel mai târziu, în așa fel încât prima cameră sesizată să fie Senatul și să fie posibil să fie adoptat pe componenta de salarizare.
Aș mai face câteva precizări. Condiționările sunt legate de faptul că nu putem depăși cheltuielile de salarii peste ponderea pe care o avem astăzi din PIB, de 8,1%. Nu putem depăși cheltuielile de salarii peste ponderea de creștere a PIB-ului net de 7,3%, estimată pentru anul viitor. De asemenea, măsurile trebuie să fie adoptate în așa fel încât cei care au un nivel de salarizare peste nivelul care ar ieși din acest studiu să nu le fie scăzute veniturile.
Vor rămâne cu actualele salarii în următorii ani, până când cei care au salarii mai mici decât ar trebui să fie și care ar urma să beneficieze de creșteri salariale îi vor ajunge din urmă”, a adăugat el.
Bolojan a subliniat că, dacă legea nu va fi adoptată, România va pierde 770 de milioane de euro înaintea indexării fondului de salarii, care „va consuma oricum anvelopa pe care o avem”.
„Propunerea de a susține acest proiect se bazează pe o realitate: dacă nu vom adopta această lege, vom pierde cu certitudine cei 770 de milioane de euro.
În același timp, indiferent ce Guvern vom avea în toamna acestui an, începând cu data de 1 ianuarie, va fi inevitabil făcută o indexare a fondului de salarii. Această indexare va consuma oricum anvelopa pe care o avem, deci oricum vom avea o creștere a nivelului de salarizare.
Iar cei care au argumentat în aceste zile, fără niciun fundament, că această lege a salarizării nu generează cheltuieli suplimentare uită, de fapt, că nu vom putea evita indexarea”, a subliniat premierul demis.
PNL cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului săptămâna viitoare pentru adoptarea proiectelor de lege necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR. În ședința conducerii PNL, Ilie Bolojan a anunțat stadiul celor șase proiecte: patru au fost deja depuse la Parlament și alte două, legea privind competențele ANI și legea salarizării unitare, urmează să fie depuse săptămâna aceasta.
La finalul ședinței PNL, liberalii au declarat că amendamentele la legea salarizării trebuie să respecte cerințele Comisiei Europene și capacitatea bugetului, în condițiile în care PSD a anunțat că nu va vota legea salarizării în varianta Guvernului.