Antena 3 CNN Politică Ilie Bolojan se plânge că doar s-au mimat tăierile la companiile de stat: „La Romatsa, și-au dublat salariile la 20.000 de euro lunar”

Ilie Bolojan se plânge că doar s-au mimat tăierile la companiile de stat: „La Romatsa, și-au dublat salariile la 20.000 de euro lunar”

George Forcoş
2 minute de citit Publicat la 19:50 30 Oct 2025 Modificat la 12:03 31 Oct 2025
ilie bolojan
Ilie Bolojan se plânge că doar s-au mimat tăierile de cheltuieli în companiile de stat Sursa foto: Hepta

Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, într-un interviu pentru Observator, că Guvernul trebuie să corecteze situațiile în care conducerea companiilor de stat și-a dublat salariile, fără să existe criterii de performanță sau chiar în situația în care existau pierderi. Premierul a dat exemplu situația de la Romatsa. El a atras atenția că până acum, în companiile de stat și în autoritățile de supraveghere, precum ANRE sau ASF, doar s-a mimat o reducere a cheltuielilor.

“Statul nu este neputincios, dar prin tolerarea de către miniștri în ultimii ani, prin legi adoptate prost, prin proceduri care au debalansat lucrurile, într-o bună parte din companii, oamenii, uzitând de legi normal gândite și-au făcut contracte de management pe câțiva ani de zile și nepunându-se condiții pentru performanță nu au motivație pentru a face performanță.

Avem cazuri cum sunt la câteva companii. La Romatsa care este o companie monopolistă în România, am văzut că anul acesta și-au majorat salariile de la 72.000 de lei lunar la 142.000 de lei lunar brut. Asta înseamnă aproape 20.000 de euro, salariu net".

Premierul a spus că deși creșterile sunt acoperite de lege, ele sunt anormale. El a precizat că trebuie să intervină miniștrii, în cazul Romatsa, ministrul Transporturilor.

O altă situație dată exemplu este cea de la Adminsitrația Canalelor Navigabile, unde conducerea și-a dublat salariile:

“Avem o altă companie, mi s-a spus de la Finanțe, e Adminsitrația Canalelor Navigabile, unde profitul a scăzut foarte mult, dar salariul la directori s-a dublat. Acest tip de contracte total debalansate, tolerate, făcute prost sunt foarte greu de spart”.

Premierul a precizat că cei care pun în practică legile care prevăd corecții la salarii, “pot să o facă respectând spiritul legii sau respectând litera, adică să își bată joc de lege”.

Ilie Bolojan: „Putem schimba miniștri la trei patru luni, dar nu rezolvă problemele"

Ilie Bolojan a mai precizat că s-a ajuns la această situație din cauza legislației care permite astfel de măriri de salarii fără criterii de performanță:

“Gândiţi-vă că este ca un contract comercial pe care l-aţi încheiat total greşit, în care cel cu care aţi încheiat contractul are doar drepturi şi dumneavoastră aveţi doar obligaţii. Şi atunci e foarte greu, dacă ăla nu tratează lucrurile serios, să poţi să execuţi acel contract, cât timp l-ai încheiat prost. Aici, ori au fost încheiate prost în mod premeditat, sau, pur şi simplu, a fost o delăsare totală, pentru că dacă unui manager nu îi pui condiţii în care să o facă performanţă, n-ai făcut nimic. Astea sunt nişte exemple concrete şi aceste lucruri trebuie să le corectăm”, a precizat premierul.

„Putem schimba miniștri la trei patru luni, dar acest lucru nu rezolvă problemele. Ai nevoie de oameni serioși, de oameni care au stabilitate. Putem schimba miniștri la trei-patru luni, dar acest lucru nu rezolvă problemele. Ai nevoie de oameni serioși, de oameni care au stabilitate”, a punctat Bolojan.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close