Antena 3 CNN Politică Iohannis l-a prezentat pe Ciucă liderilor Alianţei, la summitul NATO de la Washington

Iohannis l-a prezentat pe Ciucă liderilor Alianţei, la summitul NATO de la Washington

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 23:16 11 Iul 2024 Modificat la 23:16 11 Iul 2024
Nicolae Ciuca summit nato 2024
Nicolae Ciucă alături de Klaus Iohannis şi liderii Alianţei, la Summitul NATO 2024. Sursa foto: Facebook Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului României, a fost prezentat de preşedintele Klaus Iohannis liderilor Alianţei, la summitul NATO de la Washington. Acesta a făcut parte din delegația condusă de șeful statului, la invitația acestuia.

Demersul este o premieră pentru România, pentru că niciun preşedinte al senatului până acum nu a mai primit invitația de a merge la un astfel de eveniment. În delegație cu prioritate fac parte membrii din zona executivă: ministrul Afacerilor Externe, ministrul Apărării şi oameni din cele două ministere, specialişti din administrația prezidențială, consilierul prezidențial pe securitate.

Prezenţa lui Nicolae Ciucă în delegația preşedintelui s-a făcut la invitația lui Klaus Iohannis, care are acest drept. În acest context, liderul PNL a cunoscut cei mai importanți lideri ai Alianţiei şi a făcut poze cu preşedintele cu amiralul Rob Bauer - şeful Comitetului Militar al NATO, dar şi cu ofiţerul cu cel mai înalt grad din Alianţă.  

„Au început lucrările Summitului NATO de la Washington, unde particip alături de președintele Klaus Iohannis. Este cea mai importantă reuniune internațională din acest an în domeniul apărării, unde se discută viitorul securității Europei.

Ajutorul pe care statele membre îl vor acorda Ucrainei va fi esențial în parcursul ulterior al războiului. Alături de SUA, de Germania, de Olanda și de Italia, România se numără printre membrii Alianței care vor sprijini Ucraina cu sisteme defensive anti-aeriene, menite să protejeze civilii de rachetele rusești. Angajamentul nostru comun a fost apreciat de președintele american Joe Biden, în discursul său din deschiderea Summitului” a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.

Ciucă despre acordul cu Ucraina: România sprijină Kievul pe plan economic și în apărare

România sprijină Kievul „atât pe plan economic - în eforturile de reconstrucție a țării vecine - cât și în domenii relevante pentru consolidarea capacității Ucrainei de a se apăra și de a combate agresiunea rusă”, spune Nicolae Ciucă despre acordul semnat de România cu Ucraina.

România a semnat cu Ucraina un acord de cooperare în domeniul securității la Washington, în marja summitului NATO care se derulează în aceste zile în capitala americană.

Documentul - semnat de președintele României, Klaus Iohannis și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski - pune în practică Declarația comună a G7 de sprijin pentru Ucraina, din urmă cu un an, arată Nicolae Ciucă.

„Potrivit acordului, țara noastră sprijină Kievul atât pe plan economic - în eforturile de reconstrucție a țării vecine - cât și în domenii relevante pentru consolidarea capacității Ucrainei de a se apăra și de a combate agresiunea rusă, în conformitate cu prevederile Cartei ONU. Țara vecină a semnat deja 22 de acorduri similare cu alte state membre NATO, dar și cu Japonia și Uniunea Europeană”, adaugă acesta.

România a semnat cu Ucraina un acord de cooperare în domeniul securității la Washington, în marja summitului NATO care...

Publicată de Nicolae Ionel Ciucă pe Joi, 11 iulie 2024

×
x close