Antena 3 CNN Politică Președintele Klaus Iohannis: "Am decis să fie redeschise piețele"

Președintele Klaus Iohannis: "Am decis să fie redeschise piețele"

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că pe fondul scăderii numărului zilnic de infectari cu COVID-19 și în urmă consultărilor cu specialiștii, a luat decizia de a redeschide piețele, la sfârșitul săptămânii curente.

Președintele Klaus Iohannis: "Am decis să fie redeschise piețele"
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    02 Dec 2020   •   13:47

"Am discutat aceste chestiuni cu experții, cu specialiștii și am decis ca, de la sfârșitul acestei săptămâni, să fie redeschise piețele. Este, cu siguranță, o veste bună și pentru producătorii care vor să vândă în piețe dar și pentru românii care vor să își facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă.", a spus Klaus Iohannis, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.

"Am putut să constatăm că în ultimele săptămâni, numărul de persoane nou infectate în fiecare zi, a scăzut semnificativ. Este adevărat că în perioada sărbătorilor poate s-a testat un pic mai puțin. Totuși scăderea este clară.

Această scădere se poate constata peste tot în Europa. Nu numai noi am luat măsurile juste, corecte, ci și alții. Și această scădere nu este o întâmplare, (...) este o realitate în Europa și din fericire facem parte din țările unde se constată o reducere."

×
Subiecte în articol: piete Klaus Iohannis
Parteneri
Mobilizare impresionantă pentru Aryan, copilul rătăcit
x close