Antena 3 CNN Politică Lovitura pregătită de Victor Ponta pentru PSD

Lovitura pregătită de Victor Ponta pentru PSD

Lovitura pregătită de Victor Ponta pentru PSD
14 Oct 2019   •   17:57

Fostul deputat PSD Gabriel Petrea s-a înscris luni în Pro România.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Pro România, Victor Ponta.

"Astăzi s-a înscris şi domnul Gabriel Petrea (în Pro România - n.r.), după cum ştiţi foarte bine şi Mihai Niţă. Mai vin şi alţii, dar sincer acum chiar pot să pun o selecţie mult mai dură pentru că nu am nevoie de voturile lor", a spus Ponta, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă se aşteaptă să mai vină acum parlamentari de la PSD în Pro România.

Gabriel Petrea, fost preşedinte al Tineretului Social Democrat, a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor că începând de luni va activa în cadrul grupului parlamentar PRO Europa.

Săptămâna trecută, Petrea a votat în favoarea moţiunii de cenzură.

"Am făcut acest pas cu amărăciune, dar cu responsabilitate. Resursele acestei guvernări şi acestui stil de management politic s-au epuizat. Rămân un om de stânga şi cred în continuare în reconstrucţia unui proiect politic care să vorbească despre competenţă, meritocraţie, orientare euroatlantică şi interes pentru ce reprezintă tinerii pentru această ţară. Nu voi susţine niciodată măsuri care să lezeze interesele electoratului de stânga. Este un moment zero pentru stânga românească şi îi invit pe colegii mei să se gândească la cum îi reprezentăm pe votanţii noştri printr-o schimbare majoră de direcţie politică", a scris Gabriel Petrea pe Facebook.

El a fost exclus din PSD după ce a votat împotriva Guvernului Dăncilă susţinând moţiunea de cenzură.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close