Antena 3 CNN Politică Marian Oprişan îşi vinde singura maşină trecută pe numele lui: "Maşină pentru pretenţioşi"

Marian Oprişan îşi vinde singura maşină trecută pe numele lui: "Maşină pentru pretenţioşi"

Marian Oprişan, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, în prezent vicepreşedinte al aceleiaşi instituţii, îşi vinde singura maşină trecută pe numele lui, un autoturism marca Audi A8.

Marian Oprişan îşi vinde singura maşină trecută pe numele lui: "Maşină pentru pretenţioşi"
Sursa foto: Hepta
de Alin Tarnovschi    |    15 Feb 2021   •   09:56

Totuşi, Marian Oprişan nu o vinde personal, ci a apelat la şoferul lui pentru a scăpa de autoturism. Acesta a postat un anunţ pentru un site de profil în care anunţă că vinde autoturismul marca Audi model A8L, insistând că "maşina este pentru pretenţioşi".

În anunţ, şoferul lui Marian Oprişan este trecut ca vânzător, iar pozele cu maşina sunt  făcute în curtea unei pensiuni din Boloteşti, Vrancea, chiar lângă casa lui Marian Oprişan.

"Vând Audi A8 ediţie limitată, motor 6.0l, W12, full options (xenon, piele, scaune electrice cu masaj, alcantara, trapă fotovoltaică, sistem audio BOSE, climatizare faţă-spate etc.). Maşină pentru pretenţioşi, în stare ireproşabilă, cu istoric în reprezentanţă", se arată în anunţul de vânzare.

Pentru maşina "de pretenţioşi", Marian Oprişan a cerut 21.000 de euro, sumă care poate fi negociată.

Maşina de 120.000 de euro a lui Marian Oprişan

În anul 2019, Marian Oprişan a fost în centrul unui scandal, după ce a fost surprins la volanul unui autoturism de teren marca Ford, al cărui preţ este de aproximativ 120.000 de euro, cu cele mai puţine dotări.

Luat la întrebări, preşedintele CJ Vrancea la acea vreme a declarat că maşina nu îi aparţine, cu atât mai mult cu cât nu o trecuse în declaraţia de avere, şi a explicat că maşina a fost cumpărată de mama sa.

Într-o polemică pe Facebook, Oprişan a răspuns unei persoane, care l-a întrebat de unde a avut bani pentru maşină, că suma provine dintr-un "cont verificat de procurorii DNA".

"Mașina a fost cumpărată de mama mea, ea este proprietarul. Mie mi-o mai dă din când în când s-o conduc câte cinci minute. Dacă sunteți interesați de mai multe detalii întrebați-o pe ea. Mama mea nu este funcționar public, ci persoană privată și nu văd care este problema", declara atunci Marian Oprişan.

×
Subiecte în articol: Marian Oprisan Vrancea
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close