Antena 3 CNN Politică Fertilizarea in vitro va fi decontată de stat. Anunţul făcut de Gabriela Firea

Fertilizarea in vitro va fi decontată de stat. Anunţul făcut de Gabriela Firea

Ministrul Familiei Gabriela Firea a anunțat marți că din 5 decembrie se pot depune solicitările pentru a beneficia de sprijinul financiar de 15.000 lei oferit de stat în programul social de creștere a natalității.

Fertilizarea in vitro va fi decontată de stat. Anunţul făcut de Gabriela Firea
Sursa foto: Gabriela Firea/ Facebook
de Silvia Preda    |    22 Noi 2022   •   16:50

Cererile vor fi depuse la adresa natalitate@mfamilie.gov.ro, după ce marți ministrul Familiei a semnat ordinul comun care conține regulamentul programului care se adresează cuplurilor sau femeilor singure cu vârsta între 20 și 45 de ani.

Astfel, din 5 decembrie se pot înscrie în program cuplurile și femeile care se luptă cu infertilitatea, cu domiciliul în România și care vor desfășura procedurile pentru obținerea unei sarcini într-un spital public sau o clinică privată acreditată din țara noastră. Vor putea aplica femeile cu vârsta între 20 și 45 de ani, care au indicație pentru fertilizare in vitro de la medicul specialist.

"Dosarul va fi unul simplu și trebuie să conțină: o cerere tip; copii ale actelor de identitate; o declarație pe proprie răspundere; documentul care conține dovada infertilității și indicația medicală pentru FIV; adeverința care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate; un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal", anunță Gabriela Firea.

Gabriela Firea: Din 5 decembrie se depun cererile de sprijin pentru fertilizarea in vitro

Sprijinul financiar de 15.000 de lei se va acorda în două tranșe: un voucher în valoare de 5.000 de lei, pentru tratamentul medicamentos, și un alt voucher în valoare de 10.000 de lei pentru procedura de fertilizare, în clinicile acreditate.

Ministrul Familiei anunță că sprijinul financiar va fi acordat pe principiul "primul venit – primul servit".

"Avem fonduri suficiente până la finalul anului, iar de anul viitor decontăm 10.000 astfel de proceduri. Evident, vom suplimenta fondurile dacă există cerere din partea cuplurilor și femeilor", mai spune ministrul.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close