Antena 3 CNN Politică Mişu Negriţoiu: Fondul Naţional pe care PSD vrea să îl înfiinţeze poate exista doar dacă se facă listări

Mişu Negriţoiu: Fondul Naţional pe care PSD vrea să îl înfiinţeze poate exista doar dacă se facă listări

Mişu Negriţoiu: Fondul Naţional pe care PSD vrea să îl înfiinţeze poate exista doar dacă se facă listări
21 Dec 2016   •   12:05

Fondul Naţional pe care PSD vrea să îl înfiinţeze nu poate exista decât dacă se fac listări pe bursă, a declarat, miercuri, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, într-o conferinţă de presă.

'Existenţa Fondului Naţional presupune listări mai multe pentru că numai aşa se poate face capitalizarea Fondului. Noi am făcut o analiză şi am estimat listări majoritare sau minoritare la societăţile de stat care pot să capitalizeze Fondul Naţional. Altfel e foarte greu să găseşti bani', a spus preşedintele ASF.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, pe 22 septembrie, intenţia de a înfiinţa Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI).

FSDI are drept obiective reindustrializarea României, finanţarea proiectelor strategice, diminuarea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni şi din interiorul regiunilor, dezvoltarea sectoarelor competitive şi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, Fondul urmând să includă, într-o primă fază, toate companiile de stat profitabile. 'Estimăm, din emiterea de obligaţiuni, o atragere de fonduri de 25 de miliarde de lei în următorii patru ani, dividende de cel puţin 10 miliarde de lei. Acum sunt 2,5 miliarde de lei la aceste companii, estimăm atragerea altor surse în proiecte investiţionale de cel puţin 25 miliarde de lei şi un miliard de lei din vânzarea unor active care sunt complet neperformante', a menţionat preşedintele Dragnea.

Din bugetul FSDI ar urma să fie susţinute financiar atât investiţiile în agricultură, în domeniul farmaceutic, în apărare, cât şi cele din infrastructura rutieră.

×
Subiecte în articol: Mişu Negriţoiu
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close