Antena 3 CNN Politică Negocieri pentru guvernare. PNL nu renunţă la funcţia de prim-ministru

Negocieri pentru guvernare. PNL nu renunţă la funcţia de prim-ministru

Negocieri pentru guvernare. PNL nu renunţă la funcţia de prim-ministru
06 Dec 2008   •   11:34

Liderul liberal, Călin Popescu Tăriceanu a declarat la ieşirea de la prima rundă oficială de negocieri cu reprezentanţii PD-L, că discuţiile nu ?au mers foarte lin?, însă întrevede ?o bună posibilitate de corelare a programelor politice? ale celor două partide. PNL continuă să ceară în mod explicit funcţia de prim-ministru, ceea ce ar fi o garanţie pentru liberali că programul de acţiune, propus de PNL pentru evitarea crizei, va fi pus în aplicare în noua guvernare.
Şi Emil Boc, preşedintele Partidului Democrat-Liberal, a subliniat, la încheierea negocierilor de sâmbătă, că cele două partide au "foarte multe păreri convergente cu privire la cele mai importante provocări pe care le are România în momentul de faţă". Dintre acestea a enumerat:
1. necesitatea menţinerii şi creării de noi locuri de muncă
2. cota unică de impozitare de 16%
3. neimpozitarea profitului reinvestit
4. atragerea de fonduri europene şi absorbţia acestora
5. reforma în domeniul educaţiei şi în domeniul sănătăţii
6. descentralizarea
7. legea cu privire la salarizarea unică a bugetarilor
8. măsurile necesare pentru susţinerea investiţiilor autohtone
9. menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă
10. susţinerea agriculturii
Emil Boc a subliniat că negocierile cu liberalii nu iau în calcul alegerile prezidenţiale din 2009, iar Guvernul care s-ar putea crea în urma negocierilor dintre PD-L şi PNL va funcţiona timp de patru ani.
În urma negocierilor de sâmbătă, cele două partide nu s-au putut înţelege cu privire la partidul care va da viitorul prim-ministru. Liberalii susţin în continuare ideea unui prim-ministru liberal, care, în viziunea lor, ar putea pune cel mai bine în aplicare programul PNL de evitare a crizei. În acelaşi timp, liberal-democraţii susţin că au dreptul moral să pretindă funcţia de premier, în calitate de partid care deţine numărul cel mai mare de mandate parlamentare.

Discuţiile dintre cele două partide vor continua, o nouă întâlnire fiind aşteptată într-una din zilele următoare. Surse liberale spun că liderii PNL se vor întâlni cu social-democraţii duminică. Aceleaşi surse spun că Tăriceanu joacă la două capete în speranţa că va reuşi să-şi păstreze biroul de la Palatul victoria. Negocierile PNL-PSD au fost confirmate de liderul social-democraţilor. Mircea Geoană este convins că PNL şi PD-L sunt departe de a ajunge la un acord.
Antena3.ro

×
Parteneri
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs
x close