Antena 3 CNN Politică Nemirschi, acuzat de PDL că nu a făcut economii şi a "mimat" negocierea contractului de publicitate

Nemirschi, acuzat de PDL că nu a făcut economii şi a "mimat" negocierea contractului de publicitate

Nemirschi, acuzat de PDL că nu a făcut economii şi a "mimat" negocierea contractului de publicitate
Sursa foto: Nicolae Nemirschi
08 Iul 2009   •   13:49

Încheierea unui contract de publicitate de jumătatea de milioane de euro prin încredinţare directă şi nu prin licitaţie pentru promovarea unui proiect de mediu ar fi avut la bază obligaţiile asumate faţă de UE în domeniu şi riscul pierderii cofinanaţării acordate de Comisia Europenă. Cel puţin aşa a susţinut miercuri ministrul de resort, Nicolae Nemirschi în faţa comisiei parlamentare de anchetă. Explicaţiile sale nu i-au covins tocmai pe reprezentanţii PDL care i-au reproşat că nu trebuia să se grăbească cu o asemenea achiziţie şi care au pus sub semnul întrebării aşa-zisa ?negociere? a contractului între cele două părţi. Documentele au relevat că între preţul de pornire cerut de firma contractantă, Ars Advertising şi preţul final convenit cu Ministerul Mediului nu a existat nici o diferenţă, procedura de negociere fiind de ochii lumii. Nemisrchi şi secretarul său general, Verginia Ştefănică, se apără însă susţinând că la negocieri s-a obţinut păstrarea valorii contractului la cursul de schimb de anul trecut de 3,6 lei pr euro, realizându-se astfel o economie de 65.000 de lei.

Cerinţele UE de mediu, argument folosit pentru explicarea urgenţei contractului de publicitate

Chemat să dea explicaţii despre modul în care a fost atribuit fără licitaţie un contract de publicitate pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, Nemirschi a venit cu o pleiadă de date de ordin tehnic pentru a justifica necesitatea unei asemenea achiziţii de servicii.

După ce a trecut în revistă modul în care funcţionează Programul Operaţional Sectorial Mediu, cerinţele UE referitoare la folosirea banilor europeni accesaţi prin organism, Nemirschi a pledat pentru urgenţa promovării Axei 3 a programului referitoare la combaterea poluării de la instalaţiile de termoficare. El a afirmat că acest lucru era necesară pentru a evita pierderea cofinanţării acordate de CE, în condiţiile în care bugetul ministerului nu fusese aprobat la aceea dată.

Călian: "Ce aţi negociat? Aţi negociat procente. Nu este nici măcar diferenţă de un leu"

"Eu cred că aţi greşit atunci când aţi încheiat acest contract şi mai cred că nu aţi avut în vedere economisirea sau cheltuirea eficientă a banului public atunci când l-aţi semnat", a replicat deputatul PDL Petru Călian.

Parlamentarul democrat-liberal a cerut explicaţii şi despre modul în care s-a negociat având în vedere faptul că
preţul plătit în euro firmei Ars Advertising este identic cu cel pe care firma l-a cerut iniţial. Călian a acuzat faptul că nu s-a făcut nicio economie prin acest contract, deoarece s-au păstrat preţurile pentru publicitate din 2008, din contractul iniţial, semnat de fostul ministru Korodi, în condiţiile în care preţul pieţei s-a înjumătăţit.

"Aţi exagerat atunci când aţi folosit banul public pe acest domeniu din mai multe puncte de vedere. Contractul care trebuia să fie practic o anexă la un contract, dar nu este vorba de o anexă, l-aţi semnat pe data de 28.04.2009, aţi dat câştig de cauză prin această procedură de negociere fără concurs de participare firmei Ars Advertising din Ploieşti, în baza ofertei care avea ca destinaţie o licitaţie. În 28 aţi dat câştig de cauză firmei care pe 27 a depus această ofertă. Care este problema? Nu aţi purtat nicio negociere cu SC Ars Advertising, probabil că aţi negociat altceva, procente sau ştiu eu ce, nu mă interesează. Dumneavoastră aţi acceptat la virgulă oferta venită în data de 27.04 şi peste noapte, în 28.04 aţi semnat deja contractul la preţul din ofertă. Nu este nici măcar diferenţă de un leu. Dacă ar fi fost, nu aş mai fi avut acest argument şi atunci vă întreb: ce aţi negociat? Aţi negociat procente", a spus Călian, oprit din avântul oratoric de preşedintele Comisiei, deputatul PSD, Mircea Duşa care i-a cerut să păstreze decenţa limbajului.

Păstrarea cursului de schimb, sursa economiilor invocate de Nemirschi

Enervat de opoziţia reprezentantului PDL, ministrul Mediului a susţinut că a existat o negociere dar a evitat să dea detalii despre avantajele obţinute în urma întâlnirilor. Ministrul s-a limitat să explice că negocierile au păstrat valoarea contractului la cursul de 3,6 lei per euro, deşi preţul euro crescuse la 4,2 lei. "Nu am făcut parte din comisia de negociere, deci nu v-aş putea spune acum ce anume s-a obţinut. Mă voi documenta şi vă voi răspunde?, a promis Nemirschi.

Afirmaţiile minitrului au fost confirmate de Verginia Ştefănică, secretar general în Ministerul Mediului şi naş de cununi al acesteia, care a afimat că negocierea contractului cu Ars Advertising în funcţie de cursul de schimb de anul trecut a condus la o economie de 65.000 de lei. Secretarul a precizat că acest contract a fost negociat la cursul de schimb dintre leu şi euro de anul trecut, de 3,6 euro, în loc de cursul actual de 4,2.

Călian i-a mai reproşat însă ministrului că s-a grăbit nejustificat în încheierea anexei la contract, Nemirschi s-a apărat, invocând dorinţa de a nu suprapune difuzarea spoturilor cu perioada campaniei electorale. În acest sens, Nemirschi a prezentat şi un document neoficial al Comisiei Europene prin care se cerea explicit ca mesajele de promovare ale programului Operaţional Sectorial Mediu să nu se suprapună cu perioada publicităţii electorale.

"Vorbim de difuzare, de a căuta spaţii de prime time în campania electorală de la europarlamentare. Prin legi nescrise nu pot veni cu o campanie care este a Guvernului României, să o suprapun pe o campanie electorală, nici ca preţ, zona în care vreţi să mă duceţi e cam subiectivă", a explicat Nemirschi.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Cea mai detaliată hartă a creierului uman realizată vreodată
x close