Antena 3 CNN Politică Nicușor Dan a trecut-o în rezervă pe șefa Spitalului Militar, acuzată de fapte de corupție: „O armată puternică înseamnă integritate”

Nicușor Dan a trecut-o în rezervă pe șefa Spitalului Militar, acuzată de fapte de corupție: „O armată puternică înseamnă integritate”

Andra Oancea
1 minut de citit Publicat la 16:29 21 Oct 2025 Modificat la 18:10 21 Oct 2025
generalul florentina ioniță
Potrivit informațiilor Antena 3 CNN, Ioniță ar fi semnat documente în locul mininistrului Apărării, fiind suspiciuni că în urma acestei fapte, s-ar fi plătit inclusiv salarii suplimentare. Foto: Agerpres
Președintele Nicușor Dan a anunțat marți, într-o postare pe Facebook, că a semnat decretul petru trecerea în rezervă a generalului Florentina Ioniță. Fosta șefă a Spitalului Militar a fost pusă sub control judiciar cu o cauțiune de un milion de lei și este acuzată de procurorii DNA de fapte de corupție. Șeful statului a scris că o armată putermică înseamnă și „integritate de la primul grad până la cel mai înalt nivel de conducere”, iar orice abatere de la acest principiu trebuie sancționtă imediat. 
 
Florentina Ioniță este prima femeie general cu două stele din Armata României și prima femeie numită vreodată la conducerea Spitalului Militar din București. Săptămâna trecută, procurorii DNA au făcut mai multe percheziții la spital într-un dosar în care o acuză pe Ioniță de abuz, complicitate la abuz și uzurpare de calități oficiale. Prejudiciul ar fi estimat la 8,2 milioane de lei.
 
În urma acestor suspiciuni, șeful statului a semnat decretul pentru trecerea ei în rezervă, astfel Florentina Ioniță nu mai este cadru militar activ. 
 
„Am semnat astăzi decretul pentru trecerea în rezervă a doamnei general Florentina Ioniță.
O armată puternică înseamnă nu doar dotări moderne și capacități tehnice, ci și integritate, de la primul grad până la cel mai înalt nivel de conducere. Orice abatere de la aceste principii trebuie tratată cu maximă exigență și transparență deplină”, a scris Nicușor Dan pe Facebook. 
 
Șeful statului a adăugat că, în sistemul militar, combaterea corupției e „o dovadă de respect față de uniformă”.
 
„Avem nevoie de o cultură a integrității consolidată prin fapte. Acolo unde se administrează resurse publice, indiferent de domeniu, standardele trebuie să fie cele mai înalte, iar răspunderea clară și imediată.
 
Combaterea corupției, inclusiv în sistemul militar, este o dovadă de respect față de uniformă, față de cei care și-au pus viața în slujba țării și față de încrederea cetățenilor”, a scris șeful statului. 

Potrivit informațiilor Antena 3 CNN, Ioniță ar fi semnat documente în locul mininistrului Apărării, fiind suspiciuni că în urma acestei fapte, s-ar fi plătit inclusiv salarii suplimentare. De asemenea, ea și apropiați ai ei ar fi încasat sume importante de bani prin semnarea unor proiecte europene.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close