Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, într-un interviu acordat Bloomberg News, că autoritățile române nu pot stabili încă, din punct de vedere tehnic, dacă dronele care au lovit două nave în largul coastei României, într-un interval de 12 ore, sunt rusești. Șeful statului a subliniat însă că acestea au vizat un coridor maritim folosit de Ucraina pentru transportul mărfurilor, iar un astfel de coridor nu are de ce să fie atacat de altcineva.
„Nu putem spune tehnic, în acest moment, că sunt rusești. Ceea ce putem spune este că am avut sute de drone aeriene pe granița dunăreană cu Ucraina care au trecut pe teritoriul românesc și despre o bună parte dintre ele putem spune că sunt rusești, deoarece avem bucăți din ele, cu componente rusești, care au fost deviate în timpul războiului către teritoriul României”, a explicat Nicușor Dan.
„Dar ceea ce putem spune despre acele drone care au ajuns deasupra apei este că ele atacă un coridor naval care este folosit de ucraineni pentru a-și transporta mărfurile spre Bosfor, spre alte părți ale lumii. Deci este, de fapt, un coridor folosit de ucraineni și nu există niciun motiv pentru a fi atacat de altcineva”, a adăugat el.
„Rusia a încercat să tensioneze relațiile din interiorul societăților europene”
Întrebat dacă incidentele fac parte dintr-o strategie a Moscovei de a testa limitele Articolului 5 al NATO și dacă România ar putea invoca Articolul 4 în cazul în care s-ar confirma originea rusească a dronelor, Nicușor Dan a plasat evenimentele din Marea Neagră într-un context mai larg, al presiunii pe care Rusia o exercită asupra întregului continent.
„Există o presiune din ce în ce mai mare din partea rusă, deci nu este vorba doar despre aceste evenimente, ci despre toate evenimentele care au loc în Europa, în Estonia, în Marea Baltică, în Polonia. Așadar, Rusia a încercat să tensioneze relațiile din interiorul societăților europene, pentru a scădea susținerea populației pentru sprijinul acordat Ucrainei”, a declarat președintele.
Șeful statului mai susține că răspunsul Europei la aceste presiuni trebuie să fie continuarea sprijinului pentru Kiev.
Ce cere România de la NATO
Nicușor Dan a confirmat că a avut joi întâlniri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, și a explicat că România se află acum într-o situație similară celei de anul trecut, când dronele rusești apăreau în număr mare în apropierea graniței de nord-est, doar că amenințarea s-a mutat acum spre litoral.
Președintele a amintit că, anul trecut, România a solicitat sprijinul aliaților pentru a contracara atacurile până la sosirea echipamentelor militare achiziționate prin programul european SAFE, iar acum intenționează să procedeze la fel.
„Anul trecut, prin NATO, am fost implicați și în proiectul european SAFE. 13 miliarde de euro investiți în echipamente militare. Deci ce s-a întâmplat anul trecut? Am cerut aliaților noștri, înainte ca toate acele echipamente să ajungă în România: vă rugăm să ne ajutați cu niște capacități pentru a contracara acele atacuri. Și am obținut acest lucru din partea unor țări importante din alianță. Așa că vom face același lucru în cadrul NATO acum și sunt optimist că vom avea sprijin până când, așa cum am spus, vom avea propriile capacități”, a spus Nicușor Dan.
Sprijinul pentru Ucraina, „o chestiune care ține de propria securitate a Europei”
Înaintea unei discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Nicușor Dan a reafirmat că Europa trebuie să rămână alături de Ucraina atât pe durata războiului, cât și în perioada de reconstrucție care va urma.
„Trebuie să sprijinim Ucraina până la sfârșitul acestui război și, după aceea, și pentru reconstrucție. Iar acum vom avea o discuție cu președintele Zelenski. Ca de obicei, ne va spune care sunt problemele cu care se confruntă: iarna, problemele energetice, desigur, finanțarea. Și vom continua să sprijinim”, a declarat președintele.
Întrebat dacă problemele bugetare cu care se confruntă România, Franța și alte state europene ar putea pune în pericol capacitatea Europei de a continua acest sprijin, șeful statului a amintit că aceeași îngrijorare a existat și anul trecut și că, în cele din urmă, a fost depășită.
„Am avut aceeași întrebare anul trecut și am reușit să o rezolvăm. Ucraina este o chestiune de securitate, nu doar o chestiune de drept internațional, este o chestiune care ține de propria securitate a Europei. Așadar, trebuie să lucrăm pentru a rezolva această problemă”, a spus Nicușor Dan.
Relația cu Statele Unite: „Avem un parteneriat strategic îndelungat”
În final, președintele a fost întrebat despre relația României cu Washingtonul, în contextul în care administrația americană ar fi apreciat disponibilitatea Bucureștiului de a sprijini, prin utilizarea bazei de pe teritoriul românesc, operațiunile legate de Iran. Nicușor Dan a descris relațiile bilaterale drept foarte bune și a subliniat că parteneriatul aduce beneficii ambelor țări.
„Sunt foarte bune. Avem un parteneriat strategic îndelungat. Și cred că a avut beneficii reciproce pentru ambele părți, deoarece avem cea mai mare bază la Marea Neagră și, având acea bază, Statele Unite sunt interesate să proiecteze forță către alte părți ale lumii, cum ar fi Orientul Mijlociu sau estul Mediteranei. Avem o relație strategică foarte bună”, a declarat președintele.