Antena 3 CNN Politică Nicușor Dan riscă să fie demis. Umaniștii strâng semnături pentru referendum: ”A făcut din București cocină”

Nicușor Dan riscă să fie demis. Umaniștii strâng semnături pentru referendum: ”A făcut din București cocină”

Umaniştii au strâns până acum zeci de mii de semnături pentru demiterea primarului Nicuşor Dan. Oamenii care şi-au pus numele pe liste consideră că primarul General nu a făcut nimic pentru oraş, iar în acest moment Bucureştiul arată jalnic.

Nicușor Dan riscă să fie demis. Umaniștii strâng semnături pentru referendum: ”A făcut din București cocină”
Sursa foto: Captură Antena 3
de Andreea Ştefan    |    25 Aug 2021   •   14:55

Oamenii sunt revoltați de parcurile lăsate în paragină, şobolanii care mişună pe străzi, lucrările importante de infrastructură amânate sau problemele cu ţânţarii în tot Bucureştiul.

Umaniştii sunt în plină campanie de strângere de semnături pentru declanşarea referendumului de demitere a primarului general al Capitalei.

Lui Nicusor Dan i se reprosează că, în cele opt luni de mandat, nu a făcut nimic pentru oraş.

”Noi, umaniștii, am venit să salvăm Bucureștiul. Suntem sătui de promisiunile nerealizate ale lui Nicușor Dan. Nicușor trebuie să plece. Ne-am strâns cu toții aici și vom merge peste tot în București. Bucureștiul este plin de șobolani, bucureștenii nu au apă caldă”, a spus robotul umanist.

Bucureştenii au semnat masiv petiţia iniţiată de umanişti.

Oamenii spun că sunt nemulțumiţi de modul jalnic în care arată Capitala şi critică dur lipsa de activitate a edilului.

”Cerem demisia. E totul de râpă. Mizerie, jeg, apă caldă la bloc nu am avut trei zile la rând”, a spus un tânăr.

”Nu a facut nimic, toate lucrările începute de doamna Firea s-au oprit. I-aș strânge de gât pe toți. Au făcut din București cocină. Au venit la putere toți neaveniții”, a declarat și o pensionară.

Campania de strângere de semnături pentru organizarea referendumului de demitere a primarului general Nicușor Dan va continua maine, începând cu ora 10.00, pe trotuarul din fața Parcului Cișmigiu, vis-a-vis de Primăria Generală a Capitalei.

Peste 20.000 de semnături strânse pentru demiterea lui Nicușor Dan

Peste 20.000 de semnături au fost strânse pentru organizarea referendumului de demitere al primarului general Nicușor Dan, anunță PPU (social-liberal), inițiatorul demersului.

Umaniștii fac un apel către bucureșteni de a semna în număr cât mai mare, indiferent de opțiunea lor politică.

"Acțiunea de strângere de semnături în vederea declanșării unui referendum pentru demiterea primarului general Nicușor Dan este în plină desfășurare. Până în data de 22 august au fost centralizate 21.000 de semnături.

Acest demers a fost aprobat cu unanimitate de voturi în ședința BEx a PPU (social-liberal) din data de 7 iunie a.c.”, transmite PPU (social-liberal) într-un comunicat de presă.

×
Subiecte în articol: Nicușor Dan umaniști
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close