Anunț-șoc de la Tăriceanu, despre prezidențiale: Mă voi pregăti bine pentru finala cu actualul președinte06 Mai
Guvernul Dăncilă vrea să extindă programul Rabla pentru electrocasnice și pentru instituțiile statului06 Mai
Președintele Iohannis o numește pe Elena Tănăsescu, fosta sa consilieră, judecător la Curtea Constituțională. Acum un an, Tănăsescu era implicată într-un scandal06 Mai
Rovana Plumb: Am alocat 5 miliarde în 2019 pentru primarii din România pentru investiții prioritare06 Mai
Actorul Bogdan Stanoevici și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale: Am o datorie de suflet, față de mama mea!04 Mai
Carmen Avram, la inaugurarea școlii din Ferigile: „O să vă reprezint cu drag în Parlamentul European, dar, peste toate, cu foarte multă dragoste de țară”04 Mai
PSD, lovitură pentru PNL și USR. ”Dovada edificatoare care confirmă că PNL a fost tot timpul un adversar declarat al creșterii salariului minim pe economie”03 Mai
Viorica Dăncilă nu a fost invitată la Summit-ul liderilor UE de la Sibiu: „Mi se pare nepotrivit! Tocmai cei care au muncit nu au fost invitaţi”03 Mai
PSD bate în retragere în privinţa unei restructurări a Guvernului. Social-democrații amână discuția după europarlamentare03 Mai
Elena Udrea, primul Paște alături de fetița ei: ”Am urmărit slujba de Înviere la TV și am ciocnit ouă albe”02 Mai
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a lansat numărul unic 1911, pentru raportarea incidentelor de securitate02 Mai
Klaus Iohannis a început campania pentru referendum. Ce a apărut pe pagina de Facebook a Președintelui02 Mai
Șeful AEP: Preşedintele Klaus Iohannis poate participa la campanie şi poate promova referendumul26 Apr
Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, la final de mandat: Rata de contractare a crescut astfel de 15 ori, de la 5%, cât era în 2016, la 75,3%26 Apr
Ministrul Apărării, Gabriel Leș: Recrutarea rezerviștilor voluntari, o prioritate. Avem peste 3.500 de posturi bugetate în acest an26 Apr
Guy Verhofstadt cere excluderea partidului lui Tăriceanu din familia europeană a Liberal-Democraților. ALDE România ripostează25 Apr
Dragnea: Premierul a ezitat să vină în Parlament pentru remanierea Guvernului - probabil s-a gândit că nu e sigură majoritatea25 Apr
Viorica Dăncilă: Merg la referendum. Nu cred că va avea succes. A doua întrebare e greu de înțeles25 Apr
Dragnea: Referendumul este doar modul lui Iohannis de a intra în campania pentru europarlamentare25 Apr
Dăncilă: Am trimis către preşedinte solicitarea de a motiva respingerea propunerilor de miniştri25 Apr
Scandal uriaș cu întrebările de la referendum. Ion Cristoiu: „Aceste întrebări arată că nu Iohannis vrea referendumul”25 Apr
Șoc pentru PSD. Viorica Dăncilă, declarație de ultimă oră: „Puțin probabil să mă răzgândesc în privința restructurării”25 Apr
Premierul Viorica Dăncilă, întâlnire cu ambasadorul Chinei: România este interesată de creșterea schimburilor comerciale25 Apr
Ministrul pentru Mediul de Afaceri respinge zvonurile că Guvernul ar fi rămas fără bani: „E o interpretare exagerată aceasta cu criza de cash”25 Apr
Critici din PSD, pe tema referendumului: Președintele e preocupat de o agendă electorală, mai degrabă a USR25 Apr
Mircea Badea, reacție la declarația lui Ludovic Orban cu privire la modificarea codurilor penale25 Apr