x close

Planul liberalilor pentru alegerile locale

20 Ian 2020   •   16:16
Planul liberalilor pentru alegerile locale

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni că partidul său testează posibili candidaţi pentru Primăria Capitalei atât din interiorul partidului, cât şi din afara lui, urmând să câştige cel mai bine plasat în sondajele liberalilor.

"Cercetăm posibili candidaţi, atât candidaţi care sunt membri PNL astăzi, cât şi candidaţi care nu sunt membri PNL astăzi, dar care evident au afinităţi cu PNL. PNL va decide cel mai bun candidat. Candidatul care are cele mai bune date, notorietate, cotă de încredere, corespondenţa cu profilul dorit de cetăţenii Bucureştiului, intenţie de vot şi potenţial de creştere. În funcţie de aceşti parametri vom face analiza şi vom desemna cel mai bun candidat al PNL atât la Bucureşti, cât şi la nivelul sectoarelor, cât şi la nivelul fiecărui municipiu - reşedinţă de buget", a precizat Orban.

În privinţa desemnării unui candidat comun cu USR PLUS pentru Primăria Capitalei, preşedintele PNL a afirmat că fiecare partid are diferite proceduri de desemnare, menţionând că ar fi de dorit ca mai întâi aceştia să-şi rezolve problemele interne şi după aceea să lanseze apeluri în această direcţie.
 

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati