Panica în PNL după ultimele sondaje. Primvicepreședintele PNL Ilie Bolojan a declarat că PSD nu a scăzut cât ar fi trebuit să scadă la câte gafe a făcut în aceste trei guvernări, iar PNL nu a crescut cât ar fi putut să crească.
”La prezidenţiale ar trebui ca toate forţele non-PSD să susţină candidatura preşedintelui Iohannis şi determinante vor fi localele din 2020 unde, că ne place sau nu, vom avea vot într-un tur, situaţie în care partidele non-PSD vor fi obligate, dacă sunt realiste, să se grupeze. Altfel, oraşele din sudul şi estul României vor fi probabil pierdute”, a declarat Bolojan.