Antena 3 CNN Politică Parlamentarii PSD vor vota moţiunea, sub ameninţarea retragerii sprijinului politic

Parlamentarii PSD vor vota moţiunea, sub ameninţarea retragerii sprijinului politic

Parlamentarii PSD vor vota moţiunea, sub ameninţarea retragerii sprijinului politic
Sursa foto: Victor Ponta
12 Oct 2009   •   14:38

Toţi parlamentarii PSD vor vota moţiunea de cenzură, a susţinut luni vicepreşedintele PSD Victor Ponta, care a precizat că nu se va opta pentru metoda votului la vedere, deoarece cei care au putut fi cumpăraţi de PDL au făcut deja pasul spre această formaţiune. Totuşi surse din cadrul formaţiunii susţin că s-a luat în calcul sancţionarea parlamentarilor, care ar putea ieşi din front sau chiuli, cu retragerea sprijinului politic, votul urmând a fi controlat îndeaproape de reprezentanţi ai acestui partid.

?Toţi parlamentarii PDL vor vota mâine moţiunea de cenzură. Este abosolut normal să ne fecem datoria să punem lucrurile în matca constituţională? a afirmat proaspătul purtător de cuvânt al PSD pe perioada campaniei prezidenţiale, arătând că după votarea moţiunii de cenzură opţiunea PSD priveşte instalarea unui guvern de tehnocraţi la Palatul Victoria.
Fostul ministru a subliniat că PSD nu are nici un fel de emoţii sau suspiciuni cu privire la conduita propriilor parlamentari în ziua votării moţiunii.
?Nu ne-am pus problema că un social-democrat adevărat va vota împotriva moţiunii. Probabil că liberalii sunt mai mult asaltaţi decât cei de la PSD. Noi nu avem nici un fel de emoţii sau suspiciuni. Toţi parlamentarii PSD vor vota moţiunea, vor fi prezenţi, bolnavii închipuiţi vor trece la PDL unde e plin deja de bolnavi, baroni, oameni ai sistemului ticaloşit? a comentat Ponta, referindu-se la decizia liberalilor de a vota la vedere.

Surse social-democrate susţin totuşi că PSD nu va fi scutit de emoţii mâine. De aceea conducerea PSD a luat în discuţie astăzi posibilitatea retragerii sprijinului politic parlamentarilor social-democraţi care fie vor absenta nemotivat la şedinţa de marţi a Parlamentului pentru votul asupra moţiunii de cenzură, fie nu vor vota favorabil. Pentru a controla procesul de vot, pesediştii vor opta totuşi mâine pentru votul cu bilele la vedere.


De altfel, prezentla şedinţa grupurilor parlamentare ale propriului partid, liderul PSD, Mircea Geoană a făcut un apel către senatorii şi deputaţii social-democraţi să fie prezenţi la votul asupra moţiunii de cenzură şi să voteze în favoarea acesteia.

Cât priveşte propunerea PNL de numire a edilului Sibiului, Klaus Johannis ca premier independent, Ponta a susţinut că PSD este de acord cu principiul unui primministru tehnocrat, discuţiile ulterioare cu PNL şi UDMR fiind menite să ofere o soluţie comună în acest domeniu.
?Suntem de acord cu principiul, acela de a avea un prim-ministru tehnocrat, dar vom susţine şi vom încerca în discuţiile cu PNL şi UDMR să găsim un candidat comun al celor trei formaţiuni politice democratice care să întrunească sprijinul lor? a explicat Ponta. El a precizat că partidele în cauză nu au abordat până acum problema premierului, fiind ?obligaţia? acestora să vină cu o propunere comună.
?Nu am discutat despre domnul Johannis, motiv pentru care nici nu-l susţinem, nici nu suntem împotriva lui? a conchis Ponta.
Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
ANM anunţă cum va fi vremea în iunie
x close