Anunţul convocării Colegiului Director a fost făcut încă de luni, vicepreşedintele Gheorghe Flutur, posibil coordonator al campaniei PDL pentru alegerile prezidenţiale, precizând că pe ordinea de zi a reuniunii se află "punerea de acord a agendei PDL cu agenda preşedintelui României", în vederea susţinerii candidaturii lui Traian Băsescu la scrutinul din această toamnă.
PDL a decis în şedinţa BPN de luni să renunţe la lansarea oficială a preşedintelui Băsescu, ce ar fi trebuit să aibă loc la Sala Palatului, în 17 octombrie. Hotărârea a fost luată după ce liderii PDL au primit semnale dinspre Cotroceni că nu se doreşte o lansare festivă tip Geoană sub sigla unui partid care pare a nu mai prinde la public, susţin surse democrat-liberale.
Drept urmare, PDL intenţionează să organizeze o serie de evenimente şi adunări prin ţară, la care Traian Băsescu să apară ?spontan? după strategia aplicată deja la SânNicolaul Mare.
O asemenea metodă de campanie ar putea contribui la punerea în scenă a unei alte variante de lucru luată în calcul: crearea imaginii unui Traian Băsescu, candidat susţinut de PDL, dar nu asociat imaginii şi siglei acestui partid, care ar putea fi spijinit şi de alte partide sau reprezentanţi ai societăţii civile, premisă pentru formarea unei platforme politice de susţinere mai largi.
Marius Vulpe, Antena3.ro
Ştiri video recomandate