Antena 3 CNN Politică PDL nu va numi membri în comisia de anchetă privind referendumul

PDL nu va numi membri în comisia de anchetă privind referendumul

PDL nu va numi membri în comisia de anchetă privind referendumul
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    08 Oct 2012   •   17:45

Senatorii PDL nu sunt de acord cu înfiinţarea unei comisii de anchetă privind abuzurile semnalate în cercetările desfăşurate de organele statului în cazul votului de la referendumul din 29 iulie, a declarat, luni, liderul grupului PDL din Senat, Cristian Rădulescu.

Mai mult, democrat-liberali nici nu vor desemna membri în această comisie, a mai spus Rădulescu, potrivit Agerpres.

Şeful senatorilor PDL este de părere că, prin înfiinţarea comisiei "se încalcă nu numai un principiu logic al democraţiei - separaţia puterilor în stat, ci şi alte principii constituţionale.

"Se încalcă şi nişte principii constituţionale, deoarece investigarea felului în care s-a desfăşurat referendumul şi, pe de altă parte, a felului în care au fost investigate rezultatele reieşite din referendum nu pot reveni decât organelor competente, acelei puteri a statului care se ocupă de aceasta, respectiv procuratura. (...). În acest context vom vota împotriva comisiei şi nu vom desemna membri în această comisie", a spus Rădulescu.



×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close