Antena 3 CNN Politică Pippidi: PNL o să scadă dacă va continua ca până acum

Pippidi: PNL o să scadă dacă va continua ca până acum

<1 minut de citit Publicat la 23:58 30 Dec 2019 Modificat la 23:58 30 Dec 2019
o_1dtcd30ru1kr11a6k1nom1l8n3vfb.jpg

Politologul Alina Mungiu Pippidi a afirmă că dacă liberalii vor face o schimbare în modul în care au ales să guverneze până acum, PNL va începe să scadă.

"Dacă am elimina factorul celor cărora le dăm bani prin acest buget ca să ne ajute să prosperăm politic, adică toate serviciile de forță, Guvernul PNL o să scadă dacă o să o țină așa cum a început.

Pentru că a început complet aiurea. A zis, de exemplu, în programul care a fost asumat în Parlament, în clipa în care au fost numiți, că se vor ocupa numai de pensiile ocupaționale și să prevină pensionările anticipate, iar acum vorbesc de alte reforme în domeniul pensiilor. Guvern care nu a trecut prin alegeri, nu are 20% din Parlament și, deci, care este legitimitatea sa de a da ordonanțe de urgență? Zero!", a spus, luni, Alina Mungiu Pippidi, în interviul acordat lui Răzvan Dumitrescu.

×
x close