Antena 3 CNN Politică Ponta: Este cea mai urâtă situație în care mă aflu de 14 ani încoace. Nu-mi doresc să fiu nici membru al Guvernului, nici șef de partid

Ponta: Este cea mai urâtă situație în care mă aflu de 14 ani încoace. Nu-mi doresc să fiu nici membru al Guvernului, nici șef de partid

Ponta: Este cea mai urâtă situație în care mă aflu de 14 ani încoace. Nu-mi doresc să fiu nici membru al Guvernului, nici șef de partid
21 Iun 2017   •   11:47

UPDATE

Deși ședința de plen pentru dezbaterea moțiunii începuse, Victor Ponta a răspuns câtorva întrebări ale jurnaliștilor pe holul Parlamentului. Acesta a precizat că putea să-și aleagă o funcție în viitorul guvern, dar nu își dorește.

"Și dacă trece și dacă nu trece, mă întorc din nou ca deputat - nu-mi doresc să fiu nici membru al Guvernului, nici șef de partid. Am fost și a fost o perioadă, zic eu, bună pentru PSD", a spus Ponta.

Victor Ponta a declarat, cu puțin timp înainte de începerea ședinței de plen pentru votul moțiunii, că "este cea mai ciudată și mai urâtă situație" în care se află din ultimii 14 ani de când este parlamentar.

''Voturile nu le are nimeni, le are fiecare parlamentar în parte. Voi vota la vedere împotriva moţiunii de cenzură. Voi vota cu convingerea că, după moţiune, vom avea un Guvern Grindeanu II, (...) neajungând din nou la Palatul Cotroceni pentru ca preşedintele să decidă. (...) Este de departe cea mai ciudată şi mai urâtă situaţie în ultimii 14 ani. (...) Am vorbit cu Tăriceanu şi Dragnea să găsim o soluţie. Nu am găsit-o'', a spus Ponta, la Parlament.

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close