Antena 3 CNN Politică Ponta: Cei mai mulţi din candidaţii USL vor fi parlamentari în funcţie, inclusiv veniţi de la PDL

Ponta: Cei mai mulţi din candidaţii USL vor fi parlamentari în funcţie, inclusiv veniţi de la PDL

Ponta: Cei mai mulţi din candidaţii USL vor fi parlamentari în funcţie, inclusiv veniţi de la PDL
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    18 Sep 2012   •   22:43

Candidaţii USL pentru alegerile parlamentare vor fi anunţaţi oficial probabil până pe 15 octombrie, iar cei mai mulţi dintre aceştia vor fi parlamentari aflaţi în prezent în funcţie, existând şi cazuri de parlamentari trecuţi de la PDL la USL, a declarat liderul social-democrat, Victor Ponta, potrivit Mediafax.

Liderii USL, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, s-au întâlnit marţi după-amiază, la Guvern, pentru a discuta despre lansarea candidaţilor la parlamentarele din această iarnă, conform unor surse politice.

De asemenea, participanţii aveau pe agendă şi "viitorul program de guvernare", au mai precizat sursele.

PSD şi UNPR vor avea 246 de candidaţi în colegii eligibile, restul colegiilor, adică 206, urmând să revină ACD PNL-PC.



×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close