Antena 3 CNN Politică Proteste Piața Victoriei. Un jandarm și un manifestant, răniți în violențele din fața Guvernului

Proteste Piața Victoriei. Un jandarm și un manifestant, răniți în violențele din fața Guvernului

Proteste Piața Victoriei. Un jandarm și un manifestant, răniți în violențele din fața Guvernului
01 Feb 2017   •   23:45

Două persoane rănite în incidentele din Piaţa Victoriei au fost duse miercuri seara la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a declarat pentru AGERPRES coordonatorul SMURD Bucureşti medicul Bogdan Opriţa.

Potrivit acestuia, este vorba despre un jandarm şi un manifestant, iar rănile suferite de aceştia nu sunt grave.

"Sunt două persoane care au fost aduse la spital. Un jandarm care a fost lovit cu nişte cărămizi, dar nu pare să aibă nişte leziuni foarte grave. Are contuzii foarte serioase. Un manifestant care a fost lovit de o petardă la nivelul capului. Nici acesta nu pare să aibă leziuni foarte grave", a spus medicul.

Câţiva protestatari din Piaţa Victoriei au aruncat petarde şi fumigene către dispozitivul de jandarmi din faţa sediului Guvernului, forţele de ordine ripostând cu gaze lacrimogene.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Românii cotizează 35 de ani la pensie şi beneficiază doar 12 ani
x close