Antena 3 CNN Politică PSD acuză că Bolojan a încălcat Constituția după ce a trimis la Monitorul Oficial OUG privind achizițiile din SAFE: "Era deja demis"

PSD acuză că Bolojan a încălcat Constituția după ce a trimis la Monitorul Oficial OUG privind achizițiile din SAFE: "Era deja demis"

George Forcoş
2 minute de citit Publicat la 14:27 11 Mai 2026 Modificat la 14:27 11 Mai 2026
guvern
Radu Oprea precizează că în Constituția României este prevăzut la art. 110 alin. 2, că: „Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate". Foto: gov.ro

Senatorul PSD Radu Oprea a declarat luni că “este o abordare greșită” din partea Guvernului demis condus de Ilie Bolojan să trimită la Monitorul Oficial o ordonanță de urgență privind industria de apărare după ce a devenit Guvern interimar.

“Consider că această abordare este ilegală și o spun pe baza textelor legale în vigoare”, a scris pe Facebook Radu Oprea.

Potrivit acestuia, pe 4 mai, Guvernul a adoptat OUG privind investițiile în industria de apărare, în contextul programului european SAFE. Actul a fost modificat substanțial chiar în ședința de Guvern față de forma inițial redactată, ceea ce genera obligația unui nou aviz din partea Consiliului Legislativ.

Pe 5 mai, la ora 14:16, Parlamentul a adoptat moțiunea de cenzură cu 281 de voturi. Tot pe 5 mai, Consiliul Legislativ a emis aviz negativ asupra OUG, care a ajuns la Secretariatul General al Guvernului cu aproximativ 4 minute înainte ca hotărârea Parlamentului să fie publicată în Monitorul Oficial. Acest interval de 4 minute a fost invocat ulterior ca argument că procedura ar fi fost completată înainte de interimat.

Pe 8 mai, Guvernul Bolojan, deja în exercițiu limitat, a repus OUG pe ordinea de zi, invocând art. 43 alin. 1 din HG 561/2009, susținând că nu readoptă actul, ci doar „ia act" de avizul negativ al Consiliului Legislativ.

Radu Oprea precizează că în Constituția României este prevăzut la art. 110 alin. 2, că: „Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate." 

“Formularea nu lasă loc de interpretare — momentul determinant este votul Parlamentului, nu publicarea în Monitorul Oficial. Publicarea în MO are rol de opozabilitate, nu de producere a efectului constituțional al demiterii”.

Radu Oprea mai precizează că “această construcție procedurală reproduce logica Guvernului Orban din februarie 2020, când ordonanțe de urgență adoptate în noaptea dinaintea moțiunii de cenzură au fost ulterior atacate la Curtea Constituțională pe argumentul că urgența artificială creată de iminența demiterii nu constituie o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. 4 din Constituție.

OUG privind industria de apărare este un act de politică publică nouă, nu un act de administrare curentă. Indiferent de importanța strategică a programului SAFE și a investițiilor vizate — și această importanță este reală — calea aleasă este vulnerabilă din punct de vedere constituțional și riscă să compromită tocmai obiectivul urmărit”.

Potrivit senatorului PSD, un guvern nou învestit poate adopta acest act în deplină legalitate. 

“Iar dacă acestă OUG, care privește interesul de securitate al României, este atât de importantă de ce a fost folosită de guvernul demis Bolojan pentru a genera o ordonanță trenuleț și a o vulnerabiliza? Nu este aceasta o dovadă de iresponsabilitate?”, mai scrie Radu Oprea.

De asemenea, proiectul de ordonanţă de urgenţă adoptat de Guvern marţi, 5 mai, privind cadrul legal pentru utilizarea terenurilor agricole degradate în vederea dezvoltării proiectelor de energie regenerabilă nu va fi publicat în Monitorul Oficial şi, prin urmare, nu va intra în vigoare, după ce Consiliul Legislativ a emis un aviz negativ în contextul în care Executivul fusese deja demis prin moţiune de cenzură, potrivit Agerpres.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close