Antena 3 CNN Politică PSD acuză o campanie de tip „nazist” împotriva sa și se compară cu victimele Holocaustului

PSD acuză o campanie de tip „nazist” împotriva sa și se compară cu victimele Holocaustului

A.O.
2 minute de citit Publicat la 15:41 20 Apr 2026 Modificat la 15:41 20 Apr 2026
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu, președintele PSD. Foto: Agerpres

PSD susține, într-un comunicat de presă, că după declarațiile „jignitoare” ale premierului Ilie Bolojan privind „șobolanii din cămara statului”, că o campanie „de tip nazist” a fost demarată împotriva membrilor și simpatizanților partidului. Social-democrații au mai transmis că având în vedere că nu s-a delimitat de această campanie, Ilie Bolojan a devenit „co-autor” al acesteia. PSD a adăugat că va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și Parchetul. 

„​PSD va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Parchetul cu privire la campania de sorginte nazistă care vizează membrii și simpatizanții Partidului Social Democrat”, a transmis PSD într-un comunicat de presă. 

PSD denunță o campanie „de tip nazist” împotriva sa

Partidul condus de Sorin Grindeanu susține că este vorba de o „campanie coordonată”, demarată după declarațiile lui Ilie Bolojan privind „șobolanii din cămara statului”

„​Este în mod vădit o campanie coordonată, cu un stil propriu și o concepție unică, prin care se urmărește denigrarea a unei categorii de cetățeni, prin utilizarea unor tehnici de dezumanizare folosite anterior pe scară largă de către regimul nazist, sub coordonarea sinistrului ministru al Propagandei, Joseph Goebbels, cu scopul justificării atrocităților din timpul Holocaustului.

​Este absolut revoltător să constatăm că, în urma declarațiilor jignitoare ale premierului Bolojan, aceleași practici naziste sunt folosite astăzi în România pentru denigrarea unor cetățeni din cauza convingerilor lor politice. Iar în lipsa unei delimitări, premierul devine co-autor al acestei propagande ilegale”, a transmis PSD în comunicatul citat. 

PSD a adăugat că această „campanie” încalcă legislația privind combaterea discriminării. 

​„PSD precizează că asocierea cu un partid politic și exprimarea neîngrădită a unor convingeri, inclusiv de natură politică, reprezintă drepturi fundamentale, garantate de Constituția României.

 Ca atare, organizarea, coordonarea și diseminarea unei campanii agresive de asociere a membrilor și simpatizanților PSD cu imagini care induc dezgust și repulsie reprezintă o încălcare deosebit de gravă a legislației privind combaterea discriminării și interzicerea distribuirii de materiale de propagandă de tip fascist.

​În practica CNCD, orice comportament care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant și ofensator pe criteriul convingerilor politice ale unor persoane, reprezintă un act agresiv de hărțuire, care trebuie sancționat conform legii”, se arată în comunicatul citat. 

Social-democrații au adăugat că o „astfel de conduită este profund anti-europeană și anti-democratică”. „Este o reînviere a unor practici josnice specifice regimurilor totalitare. Este o dezonorantă și dezgustătoare dublă măsură din partea celor care, deși condamnă extremismul, au distribuit astfel de materiale în numele pro-europenismului și valorilor umane”, se arată în comunicatul PSD. 

Ce a spus Ilie Bolojan 

Săptămână trecută, premierul Ilie Bolojan a declarat, în contextul amenințărilor PSD că va ieși de la guvernare, că „a deranjat” în această funcție, după ce a aprins lumina „în cămara cu șobolani”.

„Eu nu arunc anateme pe partide. Tot ce am spus aici nu se referă la partide în general ci se referă la oameni care induc decizii în partide, care au motivații pe față sau ascunse”, a spus premierul. 

Ulterior, Ilie Bolojan a revenit și a spus că prin această expresie s-a referit la zone din sistemul public „parazitate”, unde au fost luate măsuri pentru a opri risipa de bani. „Eu nu-mi permit să arunc cu noroi”, a mai spus acesta. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close