În replică, democrat-liberalii spun că asumarea ar ajuta ca legea educaţiei să fie adoptată rapid, aşa cum are nevoie învăţământul.
Legea educaţiei este mult prea importantă, pentru a fi adoptată numai prin asumarea răspunderii guvernului, spun liderii PSD. Propunerea premierului este privită ca o nouă provocare politică, pe care o vor depăşi cu bine, spune vicepreşedintele social-democrat, Constantin Niţă.
Social-democraţii susţin că legea educaţiei a provocat până acum mari dispute între politicieni şi tocmai de aceea este nevoie ca toate partidele să cadă de acord asupra ei. De asemenea, PSD cere o dezbatere care să cuprindă sindicatele din educaţie, dar şi reprezentanţi ai elevilor şi studenţilor.
Liderii partidului acuză şi faptul că toate domeniile pe care premierul a cerut asumarea răspunderii sunt conduse de social-democraţi.
Cei de la PD-L spun însă că pe domeniul educaţiei s-au tot purtat discuţii, iar ministrul are bine conturată forma unei legi educaţiei.
Nici pe subiectul crizei fianciare, PSD şi PD-L nu se înţeleg. Liderii social-democraţi spun că vor propune desfiinţarea aşa numitei comisii anticriză, care nu s-a întrunit decât o dată.
Antena 3
Ştiri video recomandate