Guvernul a adoptat, miercuri, hotărâri privind eliberarea din funcţie a 22 de prefecţi şi 36 de subprefecţi, ca urmare a demisiei acestora. Prin alte hotărâri au fost numiţi 21 de prefecţi şi 6 subprefecţi. Deciziile premierului Ilie Bolojan de eliberare din funcție a secretarilor de stat propuși de PSD au fost publicate, miercuri, în Monitorul Oficial, notează Agerpres.
"Aş vrea să vă semnalez eliberările din funcţie a 22 de prefecţi şi 36 de subprefecţi şi numiri în funcţie a 21 de prefecţi şi 6 subprefecţi. E vorba, desigur, de prefecţii şi subprefecţii care au demisionat. În locul lor au fost numite alte persoane", a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat la începutul acestei săptămâni că Biroul Permanent Naţional şi preşedinţii de filială ai PSD au decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să semneze şi să voteze moţiunea de cenzură pentru demiterea premierului Bolojan şi le-a cerut secretarilor de stat şi prefecţilor propuşi de social-democraţi să îşi dea demisia.
Astfel, au fost eliberați din funcție, la cerere, Eduard Bachide - secretar de stat și șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ioan Cristian Șologon - secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Cosmin-Răzvan Butuza - secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Laurențiu-Viorel Gîdei - secretar de stat la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan-Eduard Simcea - secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Răzvan Popescu - secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Corneliu Mureșan - secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
Aceleași decizii au fost luate și pentru Damian Claudiu Constantin - secretar de stat la Ministerul Sănătății, Gheorghița-Daniela Barbu - secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității, Marcel-Alexandru Stoica - secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Silviu Nicu Macovei - secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, Roxana Simona Momeu - secretar de stat la Ministerul Justiției, Adrian Pintea - secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ciprian-Nicolae Văcaru - secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Claudiu Marinel Mureșan - președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității pentru Reformă Feroviară.
În Monitorul Oficial au fost publicate deciziile premierului privind constatarea încetării de drept a exercitării de către Mihaela-Ioana Kaitor a funcției de secretar de stat în cadrul aparatului de lucru al viceprim-ministrului și privind încetarea, la cerere, a exercitării, cu caracter temporar, de către Mădălin-Cristian Vasilcoiu a funcției de secretar general adjunct al Ministerului Muncii.
A fost publicată, de asemenea, decizia numirii în calitate de consilier onorific al vicepremierului Oana Gheorghiu a lui Cristian Botan.
