Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan: M-am vaccinat astăzi, după un an de zile în care am fost îngrijorată pentru sănătatea familiei și a celor din jur

Raluca Turcan: M-am vaccinat astăzi, după un an de zile în care am fost îngrijorată pentru sănătatea familiei și a celor din jur

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a postat miercuri un mesaj pe o rețea socială, imediat după ce s-a vaccinat împotriva COVID 19. ”M-am vaccinat astăzi, la Spitalul Universitar de Urgenţă Dr. Carol Davila, după un an de zile în care am fost îngrijorată pentru sănătatea familiei și a celor din jur”.

Raluca Turcan: M-am vaccinat astăzi, după un an de zile în care am fost îngrijorată pentru sănătatea familiei și a celor din jur
Sursa foto: Facebook / Raluca Turcan
de Laura Dinu    |    20 Ian 2021   •   15:30

”M-am vaccinat astăzi, la Spitalul Universitar de Urgenţă Dr. Carol Davila, după un an de zile în care am fost îngrijorată pentru sănătatea familiei și a celor din jur.

Cu aproximativ 11 luni în urmă, când am avut primul caz confirmat de Covid în România, ne gândeam cu toții când va veni momentul unei soluții gratuite și simple pentru ca viețile noastre să revină la normal. Acea soluție este vaccinarea și astăzi trăim acest moment.

În România, campania de vaccinare se derulează foarte bine: suntem pe locul 6 la nivel european, din perspectiva persoanelor vaccinate și care s-au înscris la vaccinare și lucrul acesta ar trebui să dea curaj tuturor. Avem acum acces la vaccin gratuit și simplu, care poate să permită tuturor să respecte atât sănătatea personală, cât și sănătatea celor din jur, să contribuie la reluarea vieților noastre de odinioară, să repornim economia și să ne reluăm mobilitatea.

Am făcut o evaluare a modului în care s-a derulat prima etapă de vaccinare pentru personalul de îngrijire la domiciliu și personalul din centrele rezidențiale pentru vârstnici.

Până în momentul de față, aproximativ 46% din categoria personalului din prima etapă s-a vaccinat sau și-a exprimat opțiunea pentru vaccinare. Pentru etapa a doua, care include beneficiarii din centrele rezidențiale - persoanele peste 65 de ani și pe cele cu boli cronice - un procent de 57% s-au vaccinat sau au optat pentru vaccinare. Sunt procente încurajatoare, dar care ne îndeamnă la o intensificare a bunei informări cu privire la necesitatea vaccinării. Îndemn autoritățile locale să intensifice eforturile în centrele de vaccinare, astfel încât un număr cât mai mare de persoane vulnerabile să poată fi vaccinate în etapele în derulare”, a scris Raluca Turcan pe o rețea socială, după ce a fost vaccinată. 


 

✅ M-am vaccinat astăzi, la Spitalul Universitar de Urgenţă Dr. Carol Davila, după un an de zile în care am fost...

Publicată de Raluca Turcan pe Miercuri, 20 ianuarie 2021

×
Subiecte în articol: Raluca Turcan
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close