Antena 3 CNN Politică Remanierea, amânată cu două luni la Snagov. Deputat PDL: Băsescu ne-a spus să mergem din nou pe mâna lui (VIDEO)

Remanierea, amânată cu două luni la Snagov. Deputat PDL: Băsescu ne-a spus să mergem din nou pe mâna lui (VIDEO)

Remanierea, amânată cu două luni la Snagov. Deputat PDL: Băsescu ne-a spus să mergem din nou pe mâna lui (VIDEO)
20 Iun 2010   •   23:04

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, duminică seară, la Palatul Snagov, cu premierul Emil Boc, liderii PDL, parlamentarii şi europarlamentarii partidului şi liderii de filiale. Şeful statului a mers la întrunire în ciuda faptului că participarea sa nu a fost anunţată în mod oficial de Administraţia Prezidenţială. După trei ore de discuţii care s-au axat pe tema remanierii guvernamentale, participanţii la şedinţă au început să părăsească locul de întâlnire.

La finalul şedinţei, deputatul PDL Valeriu Tabără a declarat, pentru  Mediafax, că s-a convenit să se acorde Guvernului o perioadă de graţie de 60 de zile, timp în care nu se va discuta despre remaniere, iar toţi miniştrii vor trebui să-şi facă datoria şi să se ocupe de programul de restructurare.

"S-a convenit să nu se discute până la 1 septembrie de remaniere. Sunt chestiuni mai importante decât remanierea. Preşedintele Băsescu ne-a spus să mergem încă o dată pe mâna lui, adică să ducem toţi restructurarea până la capăt", a declarat Tabără.

Deputatul a mai precizat că  la şedinţă nu s-a discutat despre un nou acord cu FMI şi nu s-a abordat subiectul legat de sancţionarea parlamentarilor PDL care au votat pentru moţiunea de cenzură.

Valeriu Tabără a mai declarat pentru sursa citată că  vicepreşedintele Ioan Oltean a propus ca restrucrarea să se facă pe criterii de competenţă, nu pe criterii clientelare.



Anterior declaraţiei făcute de Valeriu Tabără, surse citate de Mediafax declarau că în cadrul şedinţei Traian Băsescu ar fi acordat Guvernului un termen de 60 de zile pentru ca aplicarea măsurilor de austeritate şi a programului de restructurare să-şi dovedească eficienţa.

Aceleaşi surse au declarat că Guvernul trebuie să desfiinţeze agenţiile care nu au corespondent în UE, că numărul consilierilor personali va fi limitat la doi şi că şeful statului ar fi spus că nu este momentul să fie comasate ministere. Motivul invocat de  Traian Băsescu în cazul comasării ar fi fost că un astfel de demers implică modificarea structurii Cabinetului şi deci un nou vot în Parlament, riscant având în vedere scorul strâns de la moţiunea de cenzură.

Traian Băsescu ar mai fi invocat la şedinţa de la Snagov şi posibilitatea excluderii din categoria celor de utilitate publică a unor ONG-uri care nu şi-au dovedit eficienţa.

Blaga, Videanu şi Berceanu, luaţi la rost

Preşedintele Traian Băsescu i-a luat în vizor pe miniştrii Vasile Blaga, Adriean Videanu şi Radu Berceanu. Primii doi pentru proasta gestionare a imaginii partidului, iar pe ministrul Transporturilor pentru că se plânge prea mult că nu are bani, în loc să atragă fonduri europene.

Şeful statului i-a criticat pe doi dintre miniştrii grei ai PDL, pentru că nu se ocupă de treburile partidului.

"Videanu a pierdut glorios Bucureştiul pentru că n-a ştiut să comunice ce-a făcut. Blaga a pierdut alegerile de asemenea glorios", ar fi spus Traian Băsescu, potrivit Gândul.

Pe lista celor criticaţi a fost şi  ministrul Radu Berceanu.

"Berceanu, nu te mai plânge că n-ai bani şi nu te mai duce să ceri la guvern. Ai avans de 10 la sută din fondurile comunitare", ar fi spus şeful statului citat de aceeaşi sursă.

Elena Udrea a fost singurul ministru care a luat cuvântul faţă de preşedinte. Ministrul Turismului le-a luat apărarea colegilor de cabinet.

"Partidul se împarte în buni şi răi. Cei buni în parlament, iar cei răi în guvern. Dar dacă un minister nu funcţionează bine, e şi vina parlamentarilor, a celor care au propus secretarii de stat sau directorii", ar fi declarat Udrea, citată de Evenimentul Zilei.

Deputat dat afară din şedinţă

Întâlnirea de la Snagov a început în jurul orei 19:00 şi s-a încheiat în jurul orei 22:00. Liderii PDL, parlamentarii şi europarlamentarii partidului, precum şi liderii de filiale au discutat cu preşedintele Traian Băsescu, cel mai probabil, despre remanierea guvernamentală, după cum au lăsat să se înţeleagă unele voci din PDL.

Unul dintre deputaţii invitaţi să participe a fost dat afară din sală cu puţin timp înainte ca şedinţa să înceapă. Este vorba despre deputual PDL Daniel Oajdea, unul dintre parlamentarii care au votat în favoarea moţiunii de cenzură.

Un alt deputat PDL care a votat pentru moţiune, Teo Trandafir, nu a venit la şedinţă, declarând că nu a fost invitată.

După şedinţa de la Snagov, participanţii au refuzat să facă vreo declaraţie. Rând pe rând, parlamentarii, europarlamentarii, liderii de filiale ai PDL, premierul şi preşedintelel Traian Băsescu au plecat de la locul întrunirii în maşini, fără să oprească şi să le ofere jurnaliştilor prezenţi vreo informaţie eferitoare la temele dezbătute.



Antena3.ro


×
Parteneri
Fumul degajat de incendiul din Bucureşti este toxic! Precizările ISU şi ANM
x close