Antena 3 CNN Politică Romsilva rămâne fără conducere de mâine. Ministrul Mediului avertizează: „Activitatea riscă să rămână în aer”

Romsilva rămâne fără conducere de mâine. Ministrul Mediului avertizează: „Activitatea riscă să rămână în aer”

I.C.
2 minute de citit Publicat la 21:34 14 Iul 2025 Modificat la 21:45 14 Iul 2025
982271
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva riscă să rămână fără conducere executivă. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Începând de mâine, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva riscă să rămână fără conducere executivă, având în vedere că mandatul actualului director general expiră, iar Consiliul de Administrație funcționează cu mandate provizorii, deja depășite. Situația este semnalată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

„Am promis de la început că voi fi transparentă și că vă voi ține la curent cu tot ce facem în Ministerul Mediului. Asta fac. Ați tot auzit de la mine despre reforma Romsilva. Ei bine, vă spun concret unde suntem și de ce e urgent să luăm măsuri ca această instituție să funcționeze cu adevărat, nu doar pe hârtie”, a scris Buzoianu, luni seara, pe Facebook.

Potrivit acesteia, blocajul administrativ este cauzat de imposibilitatea legală de a numi un nou director general în lipsa unui Consiliu de Administrație cu drepturi depline.

„Mâine expiră mandatul Directorului General al Romsilva. Membrii Consiliului de Administrație au depășit și ei mandatele legale, fiind numiți interimar, apoi provizoriu, iar și iar. Problema? Fără un Consiliu de Administrație cu drepturi depline, nu putem numi un nou director general. Fără director general, activitatea Romsilva riscă să rămână în aer. Iar pădurile României nu pot aștepta”.

Criza de conducere vine în contextul în care Curtea de Conturi a publicat, în luna mai, un raport dur privind disfuncționalitățile din cadrul Romsilva. Documentul atrage atenția asupra concursurilor nefinalizate, a problemelor de competență și a incompatibilităților identificate în actualul Consiliu de Administrație.

„Cum arată o instituție care nu funcționează? Ce înseamnă decizii întârziate ani de zile și lipsa de asumare?”, întreabă retoric ministra, adăugând că „situația trenează de prea mult timp”.

Totuși, există un proces de reformă în derulare. Un nou concurs pentru desemnarea unui Consiliu de Administrație a fost lansat anul trecut și, potrivit acesteia, „e aproape de final”.

„Împreună cu AMEPIP căutăm soluții pentru a nu lăsa Romsilva fără posibilitatea de a lua decizii funcționale în săptămânile următoare. De altfel, a mai fost o perioadă în 2024 când instituția a rămas fără director general”, a mai spus ministrul Mediului.

Ea reafirmă că reforma Romsilva este un obiectiv major al mandatului său.

„Reforma Romsilva nu e un slogan. E o nevoie reală. Și facem pașii necesari ca această instituție să fie condusă corect, responsabil și în interesul public. Zic toate aceste lucruri ca să se înțeleagă de ce e nevoie urgentă de reforma Romsilva. Politicul a acaparat ani de zile la rând o instituție care ar fi trebuit să ne protejeze pădurile. Vom schimba această situație. Prioritatea 0 în mandatul meu e o Romsilva care să nu mai poată ridica din umeri când nu sunt îndeplinite criterii de performanță”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close