Europarlamentarul Siegfried Mureșan, desemnat de președinte să formeze Guvernul, a vorbit miercuri, într-o intervenție la B1TV, despre motivele care l-au determinat să nu se întâlnească în cursul zilei cu liderul social-democrat Sorin Grindeanu.
Grindeanu a precizat că l-a așteptat pe Mureșan mai întâi la biroul său de la Camera Deputaților, apoi la partid, și că a așteptat, de asemenea, din partea premierului desemnat programul în baza căruia acesta solicită să fie învestit de forul legislativ.
Liderul PSD a menționat că l-a așteptat pe premierul desemnat timp de două ore să apară la sediul din Șoseaua Kiseleff al social-democraților, după care a plecat și le-a transmis ziariștilor: "Se pare că Mureșan nu vrea să fie prim-ministru". Premierul desemnat este susținut de PNL și USR, dar nu dispune de cele 233 de voturi necesare pentru a fi învestit de Parlament.
Ce spune Mureșan despre întâlnirea ratată cu Grindeanu
"Păi, în primul rând, domnul Grindeanu și cu mine nu ne-am înțeles să avem o anumită întâlnire la o anumită oră, la un anumit loc. Ceea ce ne-am înțeles, domnul Grindeanu și cu mine, este următorul lucru: am telefonat în jurul orei 11.30 și domnul Grindeanu m-a rugat să îi trimit elementele principale ale programului de guvernare. I-am spus că suntem încă în etapa în care lucrăm la programul principal, la programul complet de guvernare, dar că îi voi trimite liniile directoare în cursul zilei de astăzi.
I-am spus că voi avea la ora 12.00 o conferință de presă, după care întâlnirea cu grupul minorităților și că mă bucur să ne vedem după aceea. Și (Grindeanu) a spus 'Vorbim mai încolo'. După care eu am avut conferința de presă, m-am întâlnit cu grupul minorităților, am lucrat la programul de guvernare să finalizăm și liniile directoare, pe care le-am trimis în cursul după-amiezii domnului Grindeanu.
Cred că între 17.00 și 18.00 le-am trimis domnului președinte Grindeanu, cu disponibilitatea totală de a discuta cu domnia sa. Și le-am trimis și presei. Le-am făcut și publice. Sunt sigur că domnul Grindeanu și cu mine o să avem ocazia, zilele acestea, să le discutăm și, da, mă bucur să purtăm această discuție", a spus Mureșan la B1TV.
El a fost întrebat dacă, în cele din urmă, se va întâlni cu președintele PSD.
Mureșan: Sunt sigur că voi avea ocazia să discut cu Grindeanu, dar pe picior de egalitate
"Am fost la grupurile parlamentare ale Partidului Național Liberal, ale USR, ale UDMR și la grupul minorităților naționale din Parlamentul României. Firesc este ca președintele Camerei Deputaților să dorească un Parlament puternic, un Parlament în care să aibă loc discuțiile pentru învestirea guvernului.
Așa cum m-am întâlnit cu toate celelalte grupuri în Parlamentul României, mi s-ar părea firesc să mă întâlnesc și cu PSD-ul în Parlamentul României. Ar fi ciudat dacă tocmai președintele Camerei Deputaților ar fugi din Parlamentul României să se întâlnească cu mine pe altundeva", a evitat el să răspundă în mod direct.
Mureșan a fost întrebat în continuare dacă refuză să meargă la sediul PSD din Șoseaua Kiseleff, unde îl invitase Grindeanu.
"Eu tratez toate partidele în același fel, ca un gest de curtoazie din partea mea. Am mers eu să vizitez partidele la grupurile lor parlamentare, am mers să discut cu parlamentarii și mi se pare firesc ca și cu Partidul Social-Democrat să avem o discuție în Parlamentul României.
Dar despre acest lucru, despre locul întâlnirii, sunt sigur că domnul Grindeanu și cu mine vom avea ocazia să discutăm, dar mereu pe picior de egalitate. Eu nu comand domnului Grindeanu la ce oră și unde să ne întâlnim și nici domnia să nu îmi comandă mie la ce oră și unde să ne întâlnim. Sunt sigur că vom reuși să stabilim de comun acord, ca două persoane civilizate, ca doi parlamentari care dialoghează civilizat", a răspuns el.