Antena 3 CNN Politică Tăriceanu a discutat între patru ochi cu Traian Băsescu prima oară după doi ani

Tăriceanu a discutat între patru ochi cu Traian Băsescu prima oară după doi ani

Tăriceanu a discutat între patru ochi cu Traian Băsescu prima oară după doi ani
12 Ian 2008   •   15:44

Preşedintele Traian Băsescu l-a invitat pentru a treia oară pe premierul Călin Popescu Tăriceanu la o discuţie pe tema nominalizării Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei. Primul ministru a dat curs de această dată invitaţiei Preşedintelui. Cei doi s-au întâlnit în cursul după amiezei de sâmbătă. Informaţia a fost confirmată atât de purtătorul de cuvânt al preşedinţiei Valeriu Turcan, cât şi de cel al guvernului Camelia Spătaru. Surse oficiale au declarat pentru Mediafax că întâlnirea a avut loc la ora 16.00 la una din vilele din complexul Lac, din zona Primâverii, şi a durat 30 de minute. Preşedintele şi Premierul au decis ca după întâlnire să nu se facă declaraţii

Surse politice au declarat că Premerul îşi menţine şi după discuţia cu preşedintele Băsescu decizia nominalizării Noricăi Nicolai pentru funcţia de ministru al Justiţiei. Declaraţii oficiale despre întâlnirea dintre şeful statului şi şeful Guvernului sunt aşteptate începând din cursul zilei de duminică.

Discuţia dintre cei doi vine într-un context extrem de tensionat. Vineri seară, preşedintele Băsescu i-a adresat o a treia scrisoare premierului Tăriceanu pentru a avea o întrevedere pe marginea numirii senatoarei liberale Norica Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei. În această ultimă scrisoare preşedintele afirma că doreşte să aibă o discuţie cu primul-ministru ?pentru a nu întârzia? numirea unui nou ministru al Justiţiei, lăsând la latitudinea premierului locul şi data întâlnirii pe perioada acestui week-end.

Antena3.ro

×
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close