Antena 3 CNN Politică USR cere demisia lui Iulian Iancu pentru subminarea intereselor energetice ale României

USR cere demisia lui Iulian Iancu pentru subminarea intereselor energetice ale României

USR cere demisia lui Iulian Iancu pentru subminarea intereselor energetice ale României
17 Mai 2017   •   16:27

Uniunea Salvaţi România solicită grupului parlamentar al PSD şi liderului partidului, Liviu Dragnea, să îl înlocuiască pe social-democratul Iulian Iancu de la şefia Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor pe motiv că acesta subminează interesele energetice ale României şi a avut un comportament nedemn, a declarat, miercuri, deputatul Claudiu Năsui.

"Grupul parlamentar USR cere demiterea domnului Iulian Iancu, actual preşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor. Motivul de fond este că de trei luni de zile domnul Iulian Iancu încearcă din răsputeri să blocheze adoptarea OUG 64/2016 care este o ordonanţă ce prevede liberalizarea pieţei gazelor din România, prevede transparentizarea pieţei de gaze. Este o ordonanţă care prevede interoperabilitatea pieţei de gaze din România cu cea europeană. Deci este o ordonanţă de care piaţa avea multă nevoie", a afirmat Năsui, într-o conferinţă de presă.

El a susţinut că Iulian Iancu a venit la şedinţa Comisiei pentru industrii cu zeci de amendamente la ordonanţă cu scopul de a o face neoperabilă şi a avut "un comportament nedemn".

"Aceste amendamente au trecut la foc continuu, au fost susţinute de membrii PSD, nu a avut loc nicio dezbatere pentru aceste amendamente care sunt grave, care blochează această ordonanţă de facto. Motiv pentru care USR va cere retrimiterea la comisie a legii de aprobare a acestei ordonanţe, pentru că dorim să treacă în forma iniţială, nu cu aceste amendamente care de fapt o blochează total. De asemenea, domnul Iulian Iancu a avut un comportament nedemn pentru un parlamentar şi pentru un preşedinte de comisie. Ieri dânsul şi-a agresat verbal colegii, a agresat-o verbal pe colega noastră Cristina Prună care a încercat eroic să îi facă faţă", a afirmat Năsui.

"Îi cerem grupului parlamentar PSD şi domnului Liviu Dragnea să îi retragă sprijinul politic şi să pună în fruntea acestei comisii o persoană care să apere interesele energetice ale României, nu să le submineze aşa cum a făcut domnul Iancu până acum", a afirmat Năsui

 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: USR iulian iancu demisie Liviu Dragnea
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close