Antena 3 CNN Politică Vanghelie, despre condamnarea lui Adrian Năstase: Era nevoie de un exemplu politic

Vanghelie, despre condamnarea lui Adrian Năstase: Era nevoie de un exemplu politic

Vanghelie, despre condamnarea lui Adrian Năstase: Era nevoie de un exemplu politic
Sursa foto: Foto: Intact Images
20 Iun 2012   •   22:32

Decizia referitoare la fostul premier Adrian Năstase reprezintă un exemplu politic de care era nevoie, a declarat miercuri vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie, citat de Agerpres. În opinia acestuia, „jocurile politice au ajuns într-o zonă extremă.“
   
„Nu este normal. Nu cred că aici este o problemă de partid, este o problemă generală a societăţii româneşti şi trebuie să luăm cu toţii atitudine faţă de această decizie fără precedent. A fost nevoie de un exemplu politic, ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri“, a subliniat primarul sectorului 5.
   
Potrivit vicepreşedintelui PSD Bucureşti, politicienii trebuie să-i pună întrebare încotro se îndreaptă societatea românească, pentru că problemele acesteia nu se îndreaptă prin astfel de exemple.
   
„Adrian Năstase a fost dat ca exemplu. Nu cred că prin astfel de procese care nu au susţinere, nu au probe, se rezolvă problemele societăţii. Cred că cine este vinovat în România trebuie să plătească, indiferent de funcţia pe care o are, dar pe fapte adevărate. Jocurile politice au ajuns într-o zonă extremă“, a afirmat primarul sectorului 5.
   
Vanghelie consideră că Adrian Năstase nu a fost condamnat „pentru că a furat bani“ sau pentru că „a făcut jocuri politice“ ci, pentru că la baza acestui dosar, a stat o decizie politică. „Iar pericolul este mult mai mare“, a adăugat acesta.
   
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, miercuri, pe fostul prim-ministru Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii“.
   

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close