Antena 3 CNN Politică Victor Ponta: Domnul Năstase m-a rugat să vă transmit încă o dată cele mai calde sentimente

Victor Ponta: Domnul Năstase m-a rugat să vă transmit încă o dată cele mai calde sentimente

Victor Ponta: Domnul Năstase m-a rugat să vă transmit încă o dată cele mai calde sentimente
Sursa foto: Foto: Agerpres
20 Apr 2013   •   11:50

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a deschis, sâmbătă, cea de-a doua zi a Congresului partidului, el spunând că a vorbit în cursul dimineţii cu Adrian Năstase, care l-a rugat să le transmită delegaţilor cele mai calde sentimente pentru emoţia cu care a fost primit de către aceştia cu o zi în urmă.
   
"Îi salut pe domnul Iliescu, domnul Geoană, îi salut pe domnul Gherman, domnul Năstase, pentru faptul că ieri au fost alături de noi. Am vorbit mai devreme cu domnul Năstase, care m-a rugat să vă transmit încă o dată cele mai calde sentimente pentru emoţia cu care a fost primit ieri la acest Congres", a spus Ponta, conform Mediafax.
   
El a menţionat că îşi doreşte ca social-democraţii să aibă o zi la fel de frumoasă şi de bună ca cea anterioară, când a deburat Congresul.
   
"Am avut emoţii că se vor trezi mai puţini după discuţiile şi negocierile de azi noapte. Vă mulţumesc că sunteţi prezenţi. Îmi doresc să avem o zi la fel de frumoasă şi de bună ca cea de ieri", a mai spus Ponta.
   
El a ţinut să salute în mod deosebit prezenţa, pentru a doua zi consecutiv, a preşedintelui Organizaţiei de Femei a PES, Zita Gurmai, despre care a spus că este "cea mai populară figură a politicii europene în România".
   
Ponta a salutat şi prezenţa primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, despre care  a spus că este "un conservator cu cravată roşie".
   
Preşedintele PSD a mai arătat că mesajul cel mai important pe care PSD îl dă cu ocazia acestui Congres este cel de unitate.
   
Social-democraţii urmează să aleagă, sâmbătă, în a doua zi a Congresului, noua conducere a partidului. Votul la acest Congres va fi unul electronic. Delegaţii vor vota în baza unei cartele unice, nenominale, folosind aparate touchscreen, aflate în fiecare din cele 60 de cabine de vot.

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close