Antena 3 CNN Actualitate Ministerul Sănătăţii: 41 de români au murit din cauza frigului şi 227, găsiţi îngheţaţi

Ministerul Sănătăţii: 41 de români au murit din cauza frigului şi 227, găsiţi îngheţaţi

Ministerul Sănătăţii: 41 de români au murit din cauza frigului şi 227, găsiţi îngheţaţi
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    08 Feb 2012   •   12:17

Încă trei oameni au murit de frig în ultimele 24 de ore, astfel că bilanţul deceselor cauzate de vremea rea ajunge la 41 de persoane, informează un comunicat de presă emis, miercuri, de Ministerul Sănătăţii (MS).

”La nivel naţional, s-au mai înregistrat 3 decese în judeţele Galaţi (2) şi Hunedoara, astfel încât numărul deceselor din cauza hipotermiei severe înregistrate de la avertizarea cod galben de ger emisă de meteorologi, şi până în prezent, se ridică la 41”, se arată în comunicatul emis de MS.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, 227 de persoane fără adăpost şi cu hipotermie au fost transportate de serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD la unităţile sanitare şi în centrele sociale.

Dintre acestea, 111 au avut nevoie de îngrijiri medicale în unităţile şi compartimentele de primiri urgenţă.

Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că, în această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute, să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume. 

×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close