Antena 3 CNN Show Nunta regala Isterie înainte de nunta regală: britanicii şi-au amplasat corturi în faţa palatului Buckingham

Isterie înainte de nunta regală: britanicii şi-au amplasat corturi în faţa palatului Buckingham

Isterie înainte de nunta regală: britanicii şi-au amplasat corturi în faţa palatului Buckingham
Sursa foto: Foto: puzzles-games.eu
28 Apr 2011   •   09:25

O zi până la nunta regală şi un milion şi jumătate de oameni care vor să fie acolo, în principalele puncte ale ceremoniei. Unii dintre ei au venit cu câteva zile înainte şi şi-au instalat corturi în faţa bisericii şi a palatului Buckingham, ca să fie siguri că prind un loc. Alţii însă vor trebui să descopere mâine colţul perfect ca să vadă ceva.

Kate Middleton este ultima care va ajunge la biserica, împreună cu tatăl ei, într-un Bentley. Va coborî din maşina la 11 fix şi va intra în catedrala Westminster unde chiar şi regina o va aştepta, timp de un sfert de ora. Şi pentru că e o nuntă unde tradiţia va fi îmbinată cu dorinţele noii prinţese, catedrala va fi decorată şi cu copaci, nu doar cu flori, ca până acum. Toate detaliile sunt stabilite la minut, pentru ca ceremonia să se desfăşoare fără greşeală. Şi să le placă celor veniţi aici special ca să îşi arate dragostea faţă de familia regală.

Regina a fost fermecatoare, Diana a fost fermecatoare, cea de acum e fermecatore. Toate au fetele atit de inocente cand sunt la inceput)
Ceremonia dureaza o ora si 15 minute, iar apoi familia regală pleaca spre Palat.

Caleştile care vor duce familia regală înapoi la Palat sunt veterane.  Trăsura miresei, de exemplu, este în colectia Casei Regale din 1930 şi a mai servit până acum la 6 nunţi.

Să prinzi însă un loc în faţă nu e deloc usor.  Aşa că nu e de mirare că zile în şir oamenii s-au plimbat pe alei, încercand să hotărască unde sa se aşeze. Două englezoaice, din nordul ţării, au venit direct de la gară să studieze zona.

Odată ce procesiunea ajunge la Buckingham, locul potrivit este în faţa Victoria Memorial. Teoretic, de aici se va vedea cel mai bine momentul
sărutului.  Apoi spectacolul se mută inauntru, unde va avea loc recepţia şi unde mirii îşi vor petrece noaptea nuntii. Se pare chiar ca regina va
pleca de la palat in seara de vineri, ca sa ii lase pe tineri singuri.



×
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close