Antena 3 CNN Show Showbiz Seară feerică în Bucureşti la Festivalul de Pirotehnie

Seară feerică în Bucureşti la Festivalul de Pirotehnie

Seară feerică în Bucureşti la Festivalul de Pirotehnie
05 Iul 2008   •   12:07

Încă o seară magică la Festivalul Internaţional de Pirotehnie din Bucureşti. Echipele Germaniei şi Franţei s-au întrecut vineri seară în măiestrie. Spectacolul a fost o feerie de lumini, iar diseară organizatorii promit un final de festival de neuitat. Loredana va concerta pe jocul de artificii care va urma linia melodică a câtecelor.

La festival participă echipe din Croaţia, Rusia, italia, Franţa SAU Portugalia. Toţi sunt profesionişti şi au deschis nenumărate evenimente importante cu jocurile lor de artificii. Cei prezenţi spun că spectacolul oferit vineri a fost unic. Unii participanţi susţin însă că ar fi şi probleme de organizare la acest festival, legate de locurile de parcare, care au fost foarte greu de găsit în zona unde s-a desfăşurat spectacolul..



Spectacolul de lumini şi muzică va continua şi sâmbătă. La fel ca şi în seara precedentă, toţi motocicliştii şi cei care îşi sărbătoresc ziua de naştere vor putea să intre gratis. Pentru ceilalţi, preţul unui bilet este de 20 de lei.

Antena 3

×
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close