Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Ana Maria Brânză, locul doi la Grand Prix-ul de la Budapesta

Ana Maria Brânză, locul doi la Grand Prix-ul de la Budapesta

Ana Maria Brânză, locul doi la Grand Prix-ul de la Budapesta
Sursa foto: Foto: http://frscrima.ro
23 Mar 2015   •   08:28

Sportiva Ana Maria Brânză s-a clasat, duminică, pe locul doi la Grand Prix-ul de spadă de la Budapesta, fiind învinsă în finală de Shin A Lam (Coreea de Sud), scor 9-5, informează frscrima.ro.

România a avut la start 11 sportive, dar Anca Măroiu, Loredana Dinu, Ioana Dumitru, Ana Maria Constantin, Greta Vereş, Raluca Sbîrcia şi Maria Udrea au fost eliminate sâmbătă, în calificări.
   
Duminică, au concurat pentru România Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop şi Amalia Tătăran.
   
Amalia Tătăran a fost eliminată pe tabloul de 64 chiar de Ana Maria Brânză, scor 15-13.
   
Simona Gherman a învins-o în 64 pe Auriane Mallo (Franţa), scor 15-10, dar în faza următoare a pierdut în faţa Juliannei Revesz (Ungaria), scor 14-15.
   
Simona Pop s-a impus în faţa suedezei Johanna Bergdahl, scor 15-8, iar în 32 a fost învinsă de Shin A Lam, scor 15-8.
   
Ana Maria Brânză a avut următorul parcurs până în finală: tabloul de 64 - 15-13 cu Amalia Tătăran, tabloul de 32 - 13-11 cu Ewa Nelip (Polonia), tabloul de 16 - 15-8 cu Courtney Hurley (SUA), tabloul de 8 - 15-11 cu Magdalena Piekarska (Polonia), semifinale - scor 14-13 cu Taiana Andriuşina (Rusia).
 

×
Subiecte în articol: Ana Maria Branza
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close