Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Noul monopost îi face pe cei de la BMW Sauber să viseze la titlu în Formula 1

Noul monopost îi face pe cei de la BMW Sauber să viseze la titlu în Formula 1

Noul monopost îi face pe cei de la BMW Sauber să viseze la titlu în Formula 1
Sursa foto: monopost BMW Sauber
21 Ian 2009   •   20:11

Obţinerea ultimului loc al podiumului în sezonul 2008 de Formula 1 în clasamentul constructorilor şi calitatea noii maşini, prezentată pe 20 ianuarie de către echipa BMW Sauber, îi face pe managerii acesteia să spere la obţinerea titlului mondial în 2009. Noul monopost, numit F1.09, va fi condus în noul sezon de către piloţii Robert Kubica şi Nick Heidfeld, care au testat-o, deja, pe pista Ricardo Tormo din Valencia.
Directorul BMW Sauber, Mario Theissen, a declarat pentru news.bbc.co.uk că echipa sa a reuşit, în ultimele trei sezoane de Formula 1, să îşi atingă ţelurile de fiecare dată.
Kubica, în vârstă de doar 24 de ani, este în asentiment cu directorul echipei: "Anul trecut am văzut că, dacă muncim împreună, putem realiza rezultate importante. Am reuşit, chiar, în prima parte a sezonului să arătăm a pretendenţi la titlul mondial. Dar ne amintim cu toţii cum s-a terminat, aşa că vom încerca să repetăm prima parte a sezonului şi să terminăm mai bine ca anul trecut."
Colegul său, germanul de 31 de ani Nick Heidfeld, a declarat simplu, dar cu încredere:"Cred că pot câştiga atunci când maşina nu are probleme şi cred că mă pot bate pentru titlu."
Echipa din 2009 a BMW Sauber, compusă din Heidfeld şi Kubica, va fi completată de pilotul de teste austrian Christian Klein, în vârstă de 26 de ani. Acesta a rămas la echipă după ce a avut aceleaşi atribuţii şi în sezonul trecut.
Foto: www.f1network.net
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Formula 1
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close