Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Echipa feminină de spadă a României a cucerit titlul european

Echipa feminină de spadă a României a cucerit titlul european

Echipa feminină de spadă a României a cucerit titlul european
19 Iul 2009   •   10:40

Prima medalie de aur a României în 2009 a fost adusă de echipa feminină de spadă, care şi-a păstrat sâmbătă, la Plovdiv, titlul european cucerit anul trecut. În finală, fetele noastre au învins Polonia cu 36-34.

România a început cursa pentru păstrarea titlului abia în sferturi, cu o victorie în faţa Rusiei, 45-31. Adversarul din semifinale a fost Germania, spadasinele nostre impunându-se cu 43-38. Tricolorele au condus în permanenţă în finala cu Plonia, chiar dacă rezultatul a fost foarte strâns, 36-34. Astfel, în formula Ana Maria Brânză, Anca Măroiu, Iuliana Măceşeanu şi Simona Alexandru, echipa României a cucerit al doilea aur european consecutiv şi al treilea din istorie.

Este cea de-a doua medalie obţinută de ţara noastră la Campionatele Europene de scrimă din acest an, după ce vineri spadasinii cuceriseră argintul în proba pe echipe.

Antena3.ro

×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii
x close