Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Argentina revine după ce este condusă la pauză şi câştigă în Columbia, în preliminariile CM 2014

Argentina revine după ce este condusă la pauză şi câştigă în Columbia, în preliminariile CM 2014

Argentina revine după ce este condusă la pauză şi câştigă în Columbia, în preliminariile CM 2014
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.T.    |    16 Noi 2011   •   12:06

Golurile lui Lionel Messi şi Sergio Aguero din repriza a doua au ajutat naţionala Argentinei să întoarcă rezultatul nefavorabil de la pauză şi să se impună cu 2-1 în faţa Columbiei, la Bogota, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

„Pumele” au avut parte de o primă repriză de coşmar. Burdisso s-a accidentat grav la genunchi în minutul 37, fundaşul celor de la AS Roma urmând să lipsească de pe teren pentru 6 luni, conform primelor informaţii, pentru ca Dorlan Pabon să deschidă scorul pentru gazde exact înainte de pauză.

Acuzat după remiza cu Bolivia din cauza jocului slab, Lionel Messi a luat prim-planul părţii secunde, când a reuşit să egaleze în minutul 60, apoi a participat la faza care a dus la golul victoriei pentru Argentina, reuşit de Sergio Aguero cu şase minute înainte de final.

În urma acestui succes, echipa lui Alejandro Sabella egalează la puncte liderul calificărilor din America de Sud, naţionala Uruguayului, însă Suarez&co. au un joc mai puţin disputat.

Venezuela este singura care ţine pasul cu cele două mari forţe, după ce a câştigat pe teren propriu cu 1-0 în faţa Boliviei, prin golul înscris de Vizcarrondo în minutul 24.

În celelalte două meciuri desfăşurate marţi în America de Sud, Ecuador şi Chile au învins cu acelaşi scor, 2-0, echipele Perului, respectiv Paraguayului.

×
Subiecte în articol: Argentina Columbia Venezuela Lionel Messi
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close