Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Dublă pentru Forlano: Atletico de Madrid - Deportivo La Coruna 4-1.Rezultate Spania

Dublă pentru Forlano: Atletico de Madrid - Deportivo La Coruna 4-1.Rezultate Spania

Dublă pentru Forlano: Atletico de Madrid - Deportivo La Coruna 4-1.Rezultate Spania
16 Noi 2008   •   21:00

Deportivo La Coruna a ajuns pe Vicente Calderon după două victorii consecutive şi cu spiritul bun. Erau ieri pe locul şase şi pe poziţie de cupă europeană înainte victoria lui Sporting Gijon asupra Valencia să îi coboare pe şapte. Oricum antrenorul Miguel Lotina îşi lăuda echipa pentru felul cum strângea victorii. De cealaltă parte, la Madrid, antrenorul Javier Aguirre era sub presiune pentru a creşte forma slabă a elevilor săi.
Întâlnirea dintre cele două formaţii a fost deschisă, ambele urcând în atac, dar cu toate bunele intenţii, nu s-a reuşit desciderea scorului în primele minute.
Atletico a avut un mic avantaj la posesie şi au reuşit la jumătatea primei reprize să deschidă scorul, spre uşurarea fanilor şi a antrenorului. Din corner, mingea ajunge pe capul lui John Heitinga, care înscrie din 3 metri.
Atletico a prins curaj şi a mai înregistrat câteva mingi periculoase pe spaţiul porţii. Totuşi şi Deportivo a avut câteba şuturi salvate cu greu.
Oricum, avantajul minim cu care s-a mers la cabine era pe deplin meritat de gazde.
Orice speranţă de revenire pentru Deportivo a dispărut la cinci minute de la reluare, când o greaşeală a fundaşilor face ca Diego Forlan să intercepteze o minge şi să o strecoare pe sub Aranzubia ? Atletico dubleaza conducerea.
Golul trei vine în minutul 67 prin Maxi Rodriguez. Deportivo rămâne fără replică la atacurile gazdelor, iar Forlan a fost în particular periculos, părând că a revenit la forma sa de top.
El a realizat dubla în minutul 81, pentru ca în ultimele minute, Deportivo să reuşească golul de onoare.
Duminica etapa XI
Almeria 2 - 1 Mallorca
Atletico Madrid 4 - 1 Deportivo La Coruna
Espanyol 3 - 4 Numancia
Getafe 0 - 2 Sevilla
Malaga 2 - 2 Villarreal
Real Betis 3 - 1 Racing Santander
Athletic Bilbao 2 - 0 Osasuna
22:00 Recreativo Huelva - Barcelona
Sambata
Valladolid 1 - 0 Real Madrid
Valencia 2 - 3 Sporting Gijon

Clasament:
1. Barcelona 25 (10 meciuri)
2. Villarreal 25 (11)
3. Valencia 23 (11)
4. Real Madrid 23 (11)
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: La Liga Atletico Madrid
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close