Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Etapă cu ghinion pentru români, în Serie A: Goian şi Chivu, singurii învingători

Etapă cu ghinion pentru români, în Serie A: Goian şi Chivu, singurii învingători

Etapă cu ghinion pentru români, în Serie A: Goian şi Chivu, singurii învingători
Sursa foto: dorin goian
25 Oct 2009   •   20:53

Juventus Torino s-a apropiat la patru puncte de liderul Inter, în clasamentul din Serie A, după ce a învins cu 1-0 în deplasarea de la Siena. Cu o zi înainte, Inter Milano dispusese pe teren propriu de Catania, scor 2-1. Pentru echipa lui Jose Mourinho au marcat Muntari şi Sneijder (minutele 13 şi 31), în timp ce oaspeţii au redus din handicap prin Mascara, în minutul 84, din penalty.

Victorioasă a fost şi Palermo, cu Dorin Goian integralist, care s-a impus cu 1-0 în meciul cu Udinese. Golul victoriei a fost marcat de Bovo, în minutul 88. În schimb, Fiorentina, Siena, AS Roma şi Lazio Roma, alte patru echipe din Italia cu jucători români, au suferit înfrângeri.

Fiorentina, cu Adrian Mutu pe teren doar în prima repriză, a pierdut, cu 0-1, meciul cu Napoli de pe teren propriu. Mutu a văzut un cartonaş galben şi a fost înlocuit la pauză, cu Gilardino. Golul oaspeţilor a fost marcat de Maggio, în minutul 88. Cu acelaşi scor a pierdut şi AS Roma meciul cu Livorno, tot de pe teren propriu, cu Bogdan Lobonţ rezervă şi cu Adrian Piţ prezent pe teren din minutul 65. Tavano a marcat pentru oaspeţi înainte de pauză, iar Roma nu a reuşit să mai egaleze, deşi De Lucia, portarul lui Livorno, a fost eliminat cu 25 de minute înainte de finalul partidei.

Lazio Roma, cu Ştefan Radu integralist, a pierdut, cu 0-2, meciul de la Bari, iar Siena, cu Paul Codrea prezent pe teren până în minutul 83, a pierdut, cu 0-1, meciul cu Juventus de pe teren propriu. Torinezii s-au impus graţie unui gol înscris în minutul 72 de Amauri.

Antena3.ro

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close