Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Grupa E. Bobby Zamora califică Fulham, după 3-2 în meciul decisiv de la Basel

Grupa E. Bobby Zamora califică Fulham, după 3-2 în meciul decisiv de la Basel

Grupa E. Bobby Zamora califică Fulham, după 3-2 în meciul decisiv de la Basel
16 Dec 2009   •   22:06

Fulham s-a calificat în şaisprezecimile Europa League, după ce a învins cu 3-2, în deplasare, gruparea elveţiană Basel.

Cu un punct avans în clasamentul grupei E, Basel avea nevoie doar de o remiză în meciul decisiv cu Fulham, însă Bobby Zamora a avut o evoluţie excelentă pentru oaspeţi şi a reuşit să tranşeze calificarea pe finalul primei reprize. Zamora a deschis scorul în minutul 41, pentru ca în minutul 45 să îşi treacă în cont "dubla". Alexandre Frei a redus din handicap în minutul 63, din penalty, iar Gera a refăcut avansul de două goluri, în minutul 77, pentru ca Streller să le dea speranţe pe final gazdelor, când a înscris pentru 2-3, în minutul 88.

Cealaltă partidă a grupei a fost decisă de o "dublă" a lui Alessio Cerci, care a punctat pentru AS Roma în minutele 45 şi 52, în meciul de la Sofia, cu ŢSKA, şi golul lui Scardina din minutul 89. Graţie acestui rezultat, scor 3-0, AS Roma, la care Bogdan Lobonţ a fost titular, şi-a asigurat primul loc în grupa E şi statutul de cap de serie pentru tragerea la sorţi de vineri.

Clasament:
1. AS Roma - 13p
2. Fulham - 11p
3. Basel - 9p
4. ŢSKA - 1p

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: europa league
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close