Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Hamburg, aproape de a cumpăra vedeta CE de tineret, Berg, pentru 10 milioane de euro (VIDEO)

Hamburg, aproape de a cumpăra vedeta CE de tineret, Berg, pentru 10 milioane de euro (VIDEO)

Hamburg, aproape de a cumpăra vedeta CE de tineret, Berg, pentru 10 milioane de euro (VIDEO)
Sursa foto: marcus berg
08 Iul 2009   •   16:09

Marcus Berg, golgheterul naţionalei U21 a Suediei de la Campionatul European din iunie cu şapte goluri, este cea mai nouă ţintă a cluburilor care mizează în mod tradiţional pe tineri talentaţi. Atacantul de 22 de ani al echipei olandeze FC Groningen nu va mai pleca în Premier League, cum se credea, dar este în negocieri avansate cu clubul SV Hamburg, care ar putea plăti 10 milioane de euro pentru serviciile sale.
Marcus Berg a fost aproape de a duce echipa Suediei în finala competiţiei a cărei gazdă era, şi s-a făcut respectat prin execuţiile sale surprinzătoare, controlul balonului şi pentru faptul că nu renunţa la nici o minge. Imediat după încheierea CE, echipele engleze Fluham, Everton, Aston Villa şi Tottenham s-au interesat de el, dar nici una dintre aceste variante nu s-a concretizat, spre binele germanilor de la Hamburg. Nemţii negociază cu Groningen şi este de aşteptat să se ajungă la un acord foarte curând, potrivit Skysports.
"Interesul lui Hamburg este foarte serios. Pot să confirm că m-am întâlnit personal cu oficialii lor în Germania. Aştept chiar în acest moment un telefon de la ei şi sper să ne vedem la Groningen. Am discutat şi cu Marcus (n.r. Berg) şi cu agentul lui, şi se pare că jucătorul agreează varianta Hamburg", a declarat directorul clubului batav, Hans Nijland.
Vedeţi trei dintre golurile lui Berg, în meciul Suedia - Belarus 5-1

Antena3.ro

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close