Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Start la Campionatul Mondial al Cluburilor. Al-Ahli Dubai - Auckland FC 0-2

Start la Campionatul Mondial al Cluburilor. Al-Ahli Dubai - Auckland FC 0-2

Start la Campionatul Mondial al Cluburilor. Al-Ahli Dubai - Auckland FC 0-2
Sursa foto: adam dickinson
10 Dec 2009   •   01:28

Campioana Oceaniei, FC Auckland City, a debutat fericit în ediţia 2009 a Campionatului Mondial al Cluburilor FIFA. Echipa din Noua Zeelandă s-a impus cu scorul de 2-0 în faţa formaţiei Al-Ahli din Emiratele Arabe Unite, încriind câte un gol în fiecare repriză. Acum, echipa din ţara păsărilor Kiwi va întâlni campioana Americii de Nord şi Centrale, Atlantis.
Scorul a devenit 1-0 pentru neozeelandezi în minutul 45, când Adam Dickinson l-a învins pe portarul Yosif Abdalla. Soarta echipei din Dubai a fost pecetluită în minutul 67, când Chad Coombes a stabilit scorul final, parafând calificarea în turul II a echipei din Auckland. Al-Ahli, singura echipă care juca ?acasă? în acest turneu, a fost eliminată, în timp ce Auckland mai are un pas până la o întâlnire cu campioana Europei, FC Barcelona.
Următorul meci de la competiţia găzduită de Emiratele Arabe Unite este Atlante FC (Mexic) - Auckland FC (Noua Zeelandă), pe 12 decembrie. Tot în sferturile de finală, în aceeaşi zi, se mai joacă meciul Mazembe Englebert (Congo) - Pohang Steelers (Coreea de Sud).
Antea3.ro

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close