Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Zidane explică de ce s-a întors la Real: Vreau să văd cum funcţionează un club

Zidane explică de ce s-a întors la Real: Vreau să văd cum funcţionează un club

Zidane explică de ce s-a întors la Real: Vreau să văd cum funcţionează un club
Sursa foto: zinedine zidane
30 Mar 2010   •   18:10

Fostul fotbalist francez ocupă, în acest moment, un post de consilier în organigrama clubului de la care s-a retras în 2006, Real Madrid. "Zizou", ajuns acum la 38 de ani, recunoaşte că era foarte interesat să vadă cum merg lucrurile într-un club altfel decât din perspectiva unui jucător şi vede această oportunitate drept una perfectă pentru a învăţa.
"Lucrurile vor veni treptat. Am 38 de ani, am toată viaţă înainte şi vreau să învăţ lucrurile încet, să văd cum funcţionează totul într-un club. Florentino Perez este la conducerea unui nou proiect, eu sunt aproape de el pentru că el m-a adus aici şi vom defini treptat noua mea funcţie", a spus Zidane, potrivit Mediafax.
Campion mondial cu naţionala Franţei în 1998, vedetă a lui Juventus şi apoi, a lui Real Madrid după transferul care i-a costat pe spanioli 75 de milioane de euro în 2000, este considerat unul dintre cei mai buni fotbalişti din istoria jocului. El a luat, totuşi, decizia de a nu începe o carieră în antrenorat. Apropiat al preşedintelui Florentino Perez de la prima "Eră Galactică", Zidane nu a stat mult pe gânduri la revenirea acestuia la clubul madrilei şi a început o carieră de consilier. Până în acest moment, Zidane nu a ieşit foarte mult în faţa camerelor de luat vederi, totuşi, cel care se ocupă de relaţia cu media fiind, de multe ori, directorul general Jorge Valdano.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Real Madrid Zinedine Zidane
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close